M-am trezit respirând greu,nu știam ce mă împiedică să mă eliberez de frica pe care am simțit-o alături de Peter,după cum spunea el,îngerul meu.Brusc o femeie cu păr negru în uniformă se apropie de patul în care eram,corpul meu a început să reacționeze,îmi mișcam mâinile,picioarele,dar fără succes,eram legată de un pat.Tocmai mi-a scos tubul din gât.
-Doamnă,sunteți bine,puteți vorbi?
-Sigur .De ce n-aș face-o?Acum mă puteți dezlega,este de-a dreptul revoltător să mă văd legată de un pat,mi-aș fi putut rupe încheieturile.
-Vă voi dezlega imediat și vă vom muta într-o cameră de recuperare.Imediat va sosi și doctorul dumneavoastră.
-Sper să vină cât mai repede.
Asistenta dispare și încep să mă relaxez,mă uit la ceas,nu puteam crede ceea ce văd,am stat în comă timp de cinci zile.
-Eu sunt doctorul,dumneavoastră,doamnă..
-Tu ești cel din vis!Unde-ți sunt masa și scaunele invizibile,de ce nu suntem acolo sus?
M-am ridicat din pat și am sărit în brațele lui,n am văzut niciun ecuson și am intrat la bănuieli,doctorul meu devenea din ce în ce mai emoționat,fața lui se transformase într-o roșie cu ochi și gură,am încercat să-i caut aripile ,dar nu am reușit decât să-i desfac cravata și să arunc cămașa de pe el,aflând de fapt că în locul celor două aripi pufoase se aflau două cicatrici gigantice.
-Cred că te poți da jos de pe mine acum.
-Sigur...Doctore.
Chiar înainte să mă ridic de pe doctorul meu,suferita de asistentă se întoarce pentru un element uitat,un pahar cu apă.
-Scuzați-mă.Îmi pare rău ,doctore,nu credeam că aveți o legătură cu această pacientă.
Nu am putut să mă ridic,mi-am ascuns fața în halatul său,tremuram,credeam că această femeie va dezvălui relația mea întregii lumi și voi fi compromisă,camera s-a transformat într-un ghețar,fiecare obiect era mai rece decât înainte,pouc,același pocnet din degete pe care l-am auzit în visul meu,timpul se oprește și doctorul mă ridică de la podea,apoi se îmbracă cu o lejeritate care pot spune că m-a enervat.
Totul revine la normal și asistenta se purta de parcă nimic nu s-ar fi petrecut,îmi este semnat biletul de externare și dispar,era sfârșitul iernii și frigul încă îmi pătrundea prin oase făcându-mă să mă mișc ca un melc.
-Eliade!Eliade!Sunt eu ,așteaptă-mă!
- Încă mă urmărești...
-Oprește-te!
Din moment ce mai am doar o lună,m-am oprit din a merge și am intrat alături de el într-o cafenea.
-Ești prea rapidă!
-Spune-mi de ce mă urmărești,știu că mai am o lună și că ești îngerul meu..
-Mai ai doar 29 de zile.Timpul pe care ți l-am acordat eu și superiorii mei se scurge prea repede.Profită de el.
-Dar de ce eu?Eu din miliarde de oameni,am mai primit o lună,de ce eu?
-Pentru că te-am văzut plângând în patul tău.Eram în fața ferestrei tale când am văzut cum lacrimile amare se scurgeau pe obrajii tăi palizi,erai pe cale să te sinucizi pentru un om care nu merita.Ți-am oferit o șansă..
-Peter...
-Acum voi pleca,ne vom revedea mâine.Să trăiești din plin..
Acum mi-am dat seama că mai am o șansă,o șansă pe care Peter mi-a oferit-o doar mie.
