Povestea unui înger

Capitolul 1

                                                                       I. Începutul 

Eu, împreună cu prietenii mei, Ciel şi Jennifer ne îndreptăm încet spre casa profesorului nostru, domnul Giou. Acum, în secolul al XIX-lea, este normal ca profesorii să ţină orele de curs la reşedinţa lor. Deci, cum spuneam: noi mergem pe străzile Londrei într-o frumoasă zi de toamna devreme spre casa domului profesor. Frunzele ruginii au început deja să cadă, formând un covor de frunze multicolore. Ciel, ca de obicei este pus pe glume, iar Jennifer rade in hohote la fiecare gluma de a lui. În cele din urma, ajungem în faţa casei domnului Giou. Dumnealui are o casă mare care este zugravită cu o culoare închisă care dă impresia de casă părăsită. Noi urcăm scările mari şi înalte şi batem cu încredere la uşa masivă de lemn care are ca ornament un cap aurit de leu. Aşteptăm câteva momente după care se deschide uşa cu un scârţâit subţire. În pragul uşii apare domnul Giou care supărat ne spune:

-Aţi întârziat...din nou. Asta e a treia oară săptămâna asta. Când vă veţi învăţa să ajungeţi la timp?  

-Ne pare rău domnule Giou. Ei nu au nici o vină. Eu sunt singura vinovată deoarece a fost greu ca să mă decid ce să port. Lara şi Ciel doar m-au aşteptat. Vă rog să ne scuzăţi. Nu se va repeta.

Spun Jennifer după ce a făcut un pas înainte, având o interpretare dramatică şi, trebuie să recunosc, se descurcă foarte bine sa interpreteze un rol dramatic. Profesorul oftează.

-Intraţi mai repede ca să începem o data orele. spune domnul Giou în timp ce se dă la o parte sin cadrul uşii, facându-ne loc ca să intrăm. După ce ne descălţăm şi ne lăsăm la uşă hainele, intrăm într-o cameră care cred că este bibleoteca pentru că are nişte rafturi înalte până la tavan pline cu cărţi. În mijlocul încăperii se află o masă lunga cu 3 scaune, unul pentru fiecare, iar în faţa mesei este o tablă pe care este scris cu majuscule "genul epic". Ne aşezăm cuminţi pe scaunele noastre, după care profesorul bate din palme ca să ne facă atenţi deoarece a început ora.

După o oră plictisitoare de "gen epic" avem câteva minute de recreere înainte sa înceapa ora urmatoare. În timp ce Jennifer si Ciel se tachinează, ca de obicei, eu mă gândesc să explorez bibleoteca, mai exact rafturile de sus. Văd o scară sprijinită de rafturi, o scară care ajunge până la ultimul raft al bibleotecii.  Când am pus mâinile pe scară ca să urc, apare profesorul şi îmî spune:

-Domnişoară Fabian, ce vreţi să faceţi?

-Vreau să mă uit puţin prin bibleoteca dumneavoastră. până acum nu am mai văzut o bibleotecă aşa de mare.  În cât timp aţi reuşit să acumulaţi atât de multe cărţi? întreb eu cu o faţă de îngeraş, aşteptând răspunsurile unor întrebări cu care puteam trăi şi fără să ştiu. Profesorul mă priveşte vizibil uşor nervos cu mâinile încrucişate. Nu trebuie să îmi spună nimeni ce să fac că m-am întreptat repejor spre locul meu. Profesorul se mai uită o dată la mine, după care începe următoarea lecţie.

După încă câteva ore plictisitoare mă îndrept spre casă, întrebându-mă ce putea fi pe ultimul raft al bibleotecii domnului Giuo. Începe să se întunece, soarele care înainte lumina pământul cu razele sale blânde, acum pictează pe cerul unei toamne târzii un apus plin de culoare, după care lasă în urma lui întuneric. La o intersecţie, eu, Jennifer şi Ciel ne desparţim, fiecare mergem la casa lui.Când ajung acasă, Maria, servitoarea îmi spune:

-Bună seara domnişoară! Cum a fost ziua de astăzi?

-Cum să fie? La fel ca toate. Părinţii mei sunt acasă?

-îmi pare rău dar nu sunt acasă. Au plecat în oraş.

-Aha...asta e. Ce avem la cină?

-Avem gulaş şi la desert tartă cu ciocolată.

-Pregăteşte-mi o porţie. ii spun servizoarei în timp ce mă aşez la masă.

După ce mănânc, mă duc în camera mea unde încep să desenez un înger...dar de ce un înger? Am observat că de o perioadă desenez persoane cu aripi. Unele au aripi albe îmbrăcaţi în alb, iar alţii au aripi negre şi sunt îmbrăcaţi în haine tot negre. Dar oare de ce? De obicei văd mai bine ce am desenat după ce am terminat desenul. E ca şi când mâna ar desena fără a primi vreo comandă de la creier. După ce am terminat şi desenul ăsta, observ că acel personaj seamănă cu domnul Giuo, doar că are nişte aripi mari şi frumoase. După ce l-am terminat de desenat, îl aşez lângă celelalte desene, după care mă bag în pat şi adorm, gândindu-mă la ce voi face mâine.

Gata capitolul unu. Sper să vă placă povestea. Asta e prima dată când citesc mai multe persoane (în afară de cele mai bune prietene ale mele) ceea ce scriu eu. Aşa că aştept părerile voastre. Cred că voi pune capizolul doi săptămâna viitoare sau peste două săptămâni. Încă nu ştiu. Dar orice ar fi, comentariile voastre vor fi binevenite :X.