Legături Primejdioase

Capitolul 3

Mă învârt agitată prin cameră neştiind pe ce să pun mâna prima dată. Prima zi de şcoală, o, Doamne!

Sunt trezită de mai bine de treizeci de minute şi tot de atât timp mă învârt prin cameră. Somnul meu din ultimele zile nu se poate numi somn pentru că visele îmi sunt învadate de o pereche de ochi negri. Acei ochi negri. Furia îmi învadează din nou corpul când îmi aduc aminte de seara aceea.

După câte am îndurat pentru pachetul ăla deprezervative, m-am făcut de râs în fața unui băiat de-a dreptul superb, degeaba. Blake mi-a spus că nu mai are nevoie de el, așa că m-am enervat atât de tare şi încât î l-am aruncat în față. Un zâmbet îmi apare pe buze când mă gândesc la ce față a făcut și la zgârietura pe care o are acum sub ochi. Poate era mai bine să-i scot ochiul. Tot de atunci încearcă să mă împace pentru că la naiba, am fost foarte supărată pe el. Că tot vorbim de el.

Deschide uşa camerei mele fără să bată şi se trânteşte pe patul pe care nu cu mult timp în urmă l-am aranjat. M-am obişnuit deja cu acest comportament și cu faptul că mă vede mai mult dezbrăcată. Las la o parte faptul că sunt doar în lenjerie şi mă îndrept pentru a treizecea oară spre dulap pentru a alege ceva de îmbrăcat.

-Ți-am adus asta.

Pentru prima dată în dimineața asta îmi întorc privirea spre el.
Stă întins în pat cu părul ciufulit. Stai aşa!
Cu ce e îmbrăcat?
Şi mai important: ce ține în mână.
În mâna drepată flutură o uniformă de aceeaşi culoare ca cea pe care o poartă: albastru închis.
Este alcătuită dintr-o fustă albastră, un tricou alb cu un simbol în partea dreptă sus şi un sacou albastru cu acelaşi simbol.

Îmi vine să îl strâng de gât! Am stat toată noaptea trează pentru că nu ştiam cu ce să mă îmbrac, asta şi din cauza acelor ochi, dar asta contează mai puțin. Putea să îmi spună mai devreme că trebuie să port uniformă. Poate acum în jurul dulapului meu nu se afla un morman de haine.

Înaintez cu paşi grăbiți spre el şi îi iau umeraşul din mână. Arunc o privire la uniforma lui care are aceeaşi culoare ca a mea. Diferența dintre cele două e că fusta e înlocuită de pantaloni, iar tricoul de o cămaşă albă şi o cravată albastră.

Scot tricoul de pe umeraş şi îl îmbrac. Trag fusta pe mine şi îmi aranjez sacoul. Caut prin mormanul de haine şi îmi culeg jambierele după care arunc o privire în oglinda dulapului. Fusta e cu o palma deasupra genunchilor, iar culoarea mă prinde foarte bine. Buclele blonde sunt răsfirate pe spate. Îmi încalț teneşii şi îmi pun ghiozdanul pe umăr.

Îi fac semn lui Blake, anunțându-l asttfel câ sunt gata şi ieşim din camera mea. Coborâm scările şi ieşim din casă. O briză rece îmi loveşte fața când fac contact cu aerul de afară. Îi spun să mă aştepte şi mă întorc fuga în casă, lăsând la o parte superstiția aia idioată cum că nu e bine să te întorci din drum. Iau geaca de piele din cuier. Geaca lui. Dar nu o îmbrac. La cum arată cerul pot spune că nu mai e mult până când ploaia îşi va face apariția.

Pornesc la pas cu Blake şi mă uit prin jur: copacii sunt aproape goliți de frunze, iar pe jos se aşterne un covor maroniu. Totul pare secat de viață. Aleea este goală şi pe ici-colo se mai zăreşre o băltocă. Merg cu brunetul în linişte timp de aproximativ cincisprezece minute.

Ajungem în fața unor porți mari şi înfricoşătoare. Blake mă prinde de braț şi mă ține strâns. Vreau să protestez dar mi-o ia înainte.

-Ştt! Trebuie să vadă că eşti cu mine. Îmi spune după care păşim în incinta şcolii. Acum mâna care mă ținea de braț se află împleticită pe talia mea şi mă trage mai aproape de el.

Mă uit în ochii lui şi pot să observ o mică scânteie, dar o ascunde repede înainte să-mi dau seama ce a fost sau dacă a fost măcar acolo.

Arunc o privire în jur şi simt cum sângele îmi îngheață în vene.
Porțile sunt nimic în comparație cu şcoala. O clădire cu trei etaje în stil medieval îmi dă fiori de-a dreptul. Are aspectul unui castel. Sper că arată aşa doar pe dinafară.

Înaintăm amândoi spre mulțimea de elevi îmbrăcați în uniforme ca ale noastre.

-Ascultă, cei de aici sunt nişte animale şi nu se vor opri să te folosescă pentru a-şi atinge scopurile mârşave. Aici fiecare luptă pentru popularitate. E exact ca o junglă. Fiecare cu proprile interese. Ai grijă pe cine alegi să-ți fie alături. Nimeni nu e ceea ce pare a fii! Toți sunt doar pentru ei şi nimic mai mult. Nu-i lăsa să-ți simtă frica! spune și își duce mâna la spatele meu, făcându-ma să stau dreaptă și să-mi scot pieptul în față.

Priveşte cu o expresie neutră spre ceilalți elevi, iar eu înghit în sec. Cateva priviri au fost aruncate şi spre mine, păcat că în ele se citeau doar ură şi invidie. De ce invidie?
Nu ştiu încă, dar sigur nu vreau să aflu.

Stăm amândoi în spate, la ceva distanță de mulțimea de elevi şi ne uităm spre scena împrovizată aşteptând ca mătuşa Anna să vină şi să-şi țină discursul plictisitor.
Mai stăm afară în jur de douăzeci de minute după care pornim spre clădirea care se presupune că e şcoala.

-Blake, nu ştiu unde trebuie să merg. îi spun în speranța că-l voi încetini.

-Ştiu eu! grăbeşte pasul şi mai tare până ajungem înăuntru și îmi înmânează orarul.

Se pare că m-am înșelat, iar aspectul de castel medieval se poate observa cu ușurință și în interiorul clădirii.

Blake urcă scările în timp ce mă trage de-a dreptul după el până ajungem la trei.

Întrăm în ultima sală de pe coridor.

Scanez încăperea pentru câteva secunde şi observ că ultimul loc liber e în ultima bancă de la mijloc, lângă un băiat. Îl aud pe Blake murmurând un "perfect" după care mă împinge pe scaunul din ultima bancă.

-Aculta aici Ryan, spune şi îl priveşte pe băiatul blond din dreapta mea, ea e vară-mea şi tu o să ai grijă de ea cât timp eu nu sunt prin preajmă, iar dacă i se întâmplă ceva pe tine te trag la răspundere. Ai înțeles?

Ryan înghite în sec, vizibil speriat de vărul meu şi aprobă cu o înclinare a capului.

-Valabil şi pentru restu', strigă Blake încât să-l audă toată clasa, nu vă atingeți de ea. E protejata mea. Strigă din nou după care pleacă.

Se pare că planul fă-te-cât-mai-invizibilă-în-prima-zi-de-liceu s-a dus naibii.