Au trecut 10 de ani, de când ea a plecat acolo sus. În numele iubirii, ea a plecat acolo sus iar eu mă chinui cu amintirile aici.
Mă uit peste niște fotografii pe care le-am găsit într-un album din adolescență și tot nu îmi vine să cred, că s-a întâmplat asta, de fapt nu îmi vine să cred că ea e acolo sus.
Încă îmi aduc aminte și acum, cum ne-am cunoscut.
Era vara anului 2006, iar eu mă îndreptam spre ceainăria Annete unde trebuia să mă întâlnesc cu prietenul meu Daniel. Mergeam acolo cam de două - trei ori pe săptămână. Plecam dimineața și ne întorceam tocmai seara, când se închidea.
Acolo era singurul loc în care mă puteam relaxa, muzică ambientală, lume bună și frumoasă. Pe vremea aceea scriam mult, de fapt și acum scriu destul de mult dar parcă nu mai e același farmec.
Încă țin și acum minte ziua în care am văzut-o prima dată. Din ce înțelesem, lucra doar de câteva zile.
Hmph.. mă amuză acest moment și tot odată îmi aduce un zâmbet ironic pe chip. Mă așezasem la masă, și ca de fiecare dată trebuia să îl aștept pe Daniel, pentru că el mereu întârzia.
Comand o ceașcă de ceai cu două cubulețe de zahăr, ca de fiecare dată. Un cubuleț de zahăr îl pun ca de obicei, iar celălalt îl păstrez mereu. De ce îl păstrez? Se mai întâmplă ca în unele zile, să am parte de zile amare, iar cu acel cubuleț îmi îndulcesacă ziua.
În timpul, în care așteptam cafeaua își face apariția și Daniel.
Când am cunoscut-o prima dată, nu a fost ceva romantic, ci mai mult ceva amuzant. Cine a spus, că nu te poți îndrăgosti și din momente amuzante?
Ea era o fire mai neîndemânatică, fiind nouă și cu mult stres s-a împiedicat și a vărsat tot ce ne aducea la masă. Daniel, începuse să râdă. Recunosc, era un moment amuzant și mă abțineam să nu bufnesc în râs.
Mă ridic de pe scaun și mă îndrept să o ajut să se ridice. Era panicată, și se înroșise toată.
Pot zice că acela a fost primul nostru contact vizual. Doi ochi căprui, un păr lung șaten și un zâmbet care ma băgat în boală și pe care nu îk voi uita niciodată. Nu știam nimic, despre ea.
Cred că eram făcuți unul pentru altul, sau cel puțin așa îmi zbura gândul adolescentin.
-B-bună ! Îmi cer scuze, am să vă aduc alte ceaiuri.
- Nu face nimic. Noi oricum, voiam să plecăm.
În acea zi mă tot gândeam la zâmbetul acela nociv și ironic afișat pe față, la ochii aceia căprui pe care știam că îi voi mai revedea. Eram îndrăgostit.
Începusem să îmi fac multe filme în cap, ca orice tânăr îndrăgostit. Mă visam departe, mă visam cu o familie alături de ea, visam vacanțe de vis , visam să mă trezesc lângă ea și să adorm lângă ea. Dar cu toate astea nu știam mare lucru despre ea, deși voiam să o cunosc. Daniel, nu știa nimic despre asta, nu voiam să povestesc nimănui, voiam să țin fericirea și bucuria în mine.
