Sing with me

The Phantom of the Opera

Dragă jurnalule ,
Astazi l-am vazut iarăsi pe băiatul de la scoala de muzica. Era atat de perfect. E atât de frumos încât nu pot sa cred ca e uman. Dar cine stie? Poate nu este. Poate e vreun extraterestru sau vreun vampir...sau poate e doar un vis si fix in acest moment ma voi trezi la mine in pat ca si cum nimic nu s-ar fii intamplat.
Dar e real. Sau cel putin asa simt. Pare super drăguț din toate punctele de vedere si nu seamana deloc cu ceilalți băieți care sunt toți niste idioti.
El nu pare un idiot. Sunt sigura ca daca voi ajunge sa-l cunosc , nu voi regreta deloc.
Tot ce sper este sa-l mai revăd...candva...oricand.

Monique a imchis jurnalul si a  pornit  radioul care se afla pe noptiera de langa pat si a inceput sa schimbe posturile plictisită.
Stiri si reclame era tot ce găsea , asa ca a inchis radioul si a luat de pe noptieră cartea ei preferată : Sub aceeasi stea de John Green.
Era singura carte care ii mai rămăsese de la mama ei.
" De ce dragostea adevarata exista doar in carti? De ce in realitate relațiile nu rezista ca si in carti? De ce Augustus si Hazel au trait împreună si s.au bucurat de " micul lor infinit " ( cum zice Hazel in carte) chiar daca au aflat ca nu mai au mult de trait? Si de ce naiba ea nu gasea in toata lumea asta mare pe cineva care sa o iubească asa cum Gus a iubit-o pe Hazel? Toate erau niste intrebari cărora nici cei mai mari filozofi ca Socrate sau cei mai inteligenți oameni ca Einstein nu le puteau afla răspunsul."

Aceste gânduri au facut-o pe Monique sa plângă, dar ea s.a oprit la prima lacrimă deoarece chiar nu voia sa plângă. Deloc.

S.a băgat in pat si si-a tras pătura peste cap suspinand.
A adormit imediat cu gândul la misteriosul " Elijah " care ii sucise mințile.
Avea un vis ciudat. Era in Opera in care canta deseori si in care si.a gasit vocația pentru muzica. Era in cabina ei in care exersa mereu si dintr.o data a auzit o voce care canta. Era vocea lui Elijah. Dar el nu se zarea nicăieri. Era ca si cum muzica iesea din pereti din ce in ce mai tare.
Se uita in toata camera , dar nimic.
S.a dus spre oglinda si s.a privit in ea. Arata ca de obicei , cu parul saturn si cu ochii verzi ca smaraldul.
De odată muzica se opri.
Se privi din nou in oglinda si , in afara de reflecția ei , zarea reflecția cantaretului.
Cantaretul începu iarăsi sa cânte langa urechea ei , dar de data asta canta o alta melodie. O melodie superba acompaniată de un pian.
In momentul ala se simțea ca Christine Daaè din Fantoma de la Opera si cantaretul era fantoma care ii mărturisea dragostea prin muzica.
In momentul acela se trezi la ea in pat , chair in momentul cand ceasul desteptator începu sa sune.
Era ora 8:30