Zorii zilei se arătau mai luminoşi ca niciodată izvorând din cerul care se crăpa îngăduind soarelui să apară. Cântecul păsărelelor se auzea din toate părţile prevestind o zi însorită, călduroasă, menită să aducă bucurie în sufletul oricui. Ghilda „Fairy Tail” arăta şi mai măreaţă în razele soarelui, cladirea domina locul cu pereţii masivi ridicaţi în calea astrului de foc. Un castel medieval era nimic pe lângă înalta construcţie care sărea în ochii oricărui călător nou venit pe pământurile Magnoliei. Dincolo de zidul gros o multitudine de voci răsunau pe un ton vesel. Magicienii din „Fairy Tail” îşi arătau nerăbdarea şi entuziasmul pentru o nouă misiune ceva mai complexă la care sperară de mult. Una din sutele de mese lucrate din lemn era ocupată de patru viitori coechipieri concentraţi asupra ultimelor detalii ale misiunii. Brunetul ciufulit, dezgolit până la brâu studia pergamentul ales pentru ei de bătrânul Makarov.
- Cred ca cunoaştem tot ce e de ştiut aşa că putem pleca. Spuse încă privind scrisul imprimat pe hârtia gălbuie. Aici scrie exact unde locuiesc oamenii ăştia, vă spun eu că nu e prea departe. Privirea i se opri pe chipurile celor două fete aşezate în faţa lui.
- Dacă totul e clar să mergem. Zise frumoasa blondă expunându-şi şi mai tare pieptul voluminos înghesuit într-un corset rozaliu. Abia aştept să ţin în mână cartea „Cu Susul în Jos”, voi ştiţi cât de mult am căutat-o? Spuse ignorându-şi colegii care se uitau cu ochi mari la ea.
Pentru Lucy orice carte reprezenta un nou şi interesant univers gata să-l cerceteze fără ca nimic să îi stea în cale. Cititul o ajuta să se relaxeze, să-şi mute mintea de la problemele ce o măcinau. Numeroase cărţi trecură prin mâinile ei, volume preţioase deţinătoare de informaţii sau poveşti uluitoare, milioane de cuvinte care arătau al lor secret doar celor care foloseau cheia potrivită, cititul.
- Lucy-chan, îţi dai seama ce norocoasă eşti că ai primit tocmai misiunea asta? Kayrien întoarse privirea către blondină, impresionată de pasiunea ei pentru cărţi. Altfel poate că nu ai fi ajuns niciodată să vezi cartea asta, dacă se zice că e atât de valoroasă.
- Aşa e. Zâmbi bucuroasă.
- Ok... eu refuz să mă străduiesc să pricep ceva din ce spuneţi voi acolo, dar ştiu că vreau să termin misiunea asta cât mai repede. Gray se uită la ele cu dezinteres.
La masa lor veni gâfâind o fetiţă finuţă cu o pisică ciudată aşezată pe cap. Fata îşi sprijini palmele mici de genunchi, trăgându-şi răsuflarea.
- Prieteni... făcu o pauză să respire, am găsit o caleaşcă care ne va duce direct la casa oamenilor acestora. Privi oarecum timidă la amicii ei. Mi s-a spus că nu stau prea departe.
- Bună treabă Wendy, o lăudă Gray.
Pisicuţa cu blana bine îngrijită privea sever la cei trei pe sub genele lungi şi dese. Considerându-se mereu protectoarea lui Wendy, detesta ca cineva să-i dea copilei ordine.
- Ar trebui să fiţi jenaţi de ce-aţi făcut, adoptă o poziţie severă. Trebuia unul din voi să meargă după o trăsură nu să o trimite-ţi pe biata Wendy.
Fetiţa simţii cum obrajii îi i-au foc acum că privirile celor trei erau şi mai atente la ea. Nu o deranjă deloc spusele celorlalţi, toată acea căutare îi prinse bine. Prefera aerul curat în locul mirosului de fum şi mâncare ce plutea în taverna ghildei. În plus, treburi asemănătoare celei primite o puteau ajuta să scape de timiditatea exagerată care o caracteriza.
- Nu e problemă Charles, ne-am distrat. Luă în braţe pisica privind-o cu blândeţe.
- Eşti prea drăguţă Wendy, în felul ăsta toţi vor profita de tine.
Kayrien era atentă la fetiţa plăpândă, mult prea ocupată să-i dea explicaţii pisicii cu nasul pe sus. Avea un chip aşa dulce şi o personalitate adorabilă. O întrebare bruscă îi ocupă mintea. Cum putea un copil aşa finuţ să lupte? Nu prea înţelegea de ce, dar copila aceea o ambiţiona. Propuse că va avea grijă de ea, o va proteja indiferent de ce se va întâmpla. Sări de la masă plasându-se în faţa lui Wendy. Ochii ei întâlniră irisul maroniu al fetiţei, oferind o privire caldă. Un zâmbet micuţ apăru pe buzele copilei, un surâs sincer.
- Îmi pare rău dacă te-ai obosit, mângâie părul bleumarin şi fin al micuţei magiciene, îţi promit că de acum vom avea mai multă grijă de tine.
Fata cea nouă avea ceva special, putea Wendy să simtă. Nu pricepea dar prezenţa Kayrienei o liniştea, posibil zâmbetul ei senin să fie cauza ori sufletul plin de bunătate. Încă nu ştia cu siguranţă dar avea să afle într-o bună zi, în una din aventurile ce vor urma.
- Eşti foarte de treabă, spuse Wendy sincer.
- Mersi, aşa fac prietenii, nu-i aşa? Zâmbi.
- Într-adevăr Kayrien, în ghilda asta prietenia e cea care ne leagă. O voce răguşită veni din spatele noii recrute.
- Maestre Makarov, îi scăpă.
Şatena nu-l observă pe bătrân când ajunse în spatele ei. Nu dorea să lase la iveală ce onoare era pentru ea ca maestrul unei ghilde aşa importante să-i vorbească.
Pentru Makarov, Kayrien nu era un mister. Mătuşa acesteia îl informă până la cel mai mic detaliu, îi explică la perfecţie cum stă treaba cu magia nepoatei sale. Ştia ce cantitate imensă de energie posedă, era conştient de posibilele dificultăţi ale copilei în vederea controlului magiei. Dar tocmai de aceea vroia să o pună la încercare împlicând-o în situaţii dificile, momente când va trebui să-şi regleze fluxul continuu de putere. Numai în felul ăsta o va putea ajuta să devină un mag mai bun şi ştia foarte bine că vor veni vremuri în care va trebui să fi bun pentru ca să ieşi cu bine la capăt. „A fi bun” nu înseamnă a fi puternic, ci a-ţi folosi atât mintea, puterea cât şi sufletul. În mod special sufletul.
- Vroiam doar să vă urez success în următoarea voastră misiune. Se uită pe rând la toţi ca mai apoi să dispară la fel de brusc pe cum apăru.
- La naiba, mereu apare aşa. Înjură Gray în timp ce îndesă pergamentul într-un rucsac. Veniţi, omul cu care a vorbit Wendy probabil că ne aşteaptă. Plecă de la masă ignorându-şi colegii.
- Aşteaptă-ne, ţipă Lucy, unde te grăbeşti în halul ăsta. Le apucă de încheietura mâinii pe Wendy şi Kayrien făcându-le să alerge după ea.
- Dacă aş sta după voi femeile nu aş duce treaba la bun sfârşit nici într-o mie de ani. Răspunse ţâvnos. Am chef de ceva acţiune unde să pot arăta cât sunt de bun, se lăudă.
- Zău aşa Gray… mereu te gândeşti numai la tine? Lucy era scoasă din sărite de fiecare dată de replicile reci ale lui Gray.
- Vrei să vezi cartea aia, nu? Vorbi serios.
- Sigur că vreau!
- Atunci să ne grăbim până nu ne pierdem misiunea… vezi că nu mă gândesc doar la mine? Spuse cu un zâmbet în colţul gurii.
Nu încetară cu tachinările până ce urcară în trăsura rezervată de Wendy. Interiorul arăta surprinzător de bine, iar băncuţele acoperite de un material pufos erau chiar foarte commode. Vizitiul porunci cailor să pornească, determinând cabina să tremure şi să se scuture uşor. Drumul pietros trosnea sub roţile din lemn ale trăsurii, după ce asta prinse o viteză mai mare. Tăcerea se lăsă când cei patru se apucară să privească afară, să se minuneze de câmpiile înflorite şi petecele de apă cristalină. Dură un timp şi trăsura se opri în faţa unei vile magnifice, ridicate în vârful unui deal populat de sălcii. Aventurierii magicieni coborâră din trasura cu privirea aţintită pe conacul bătrân.
- Wow… reuşi Kayrien să rostească.
- Locul ăsta e bestial. Râse nerăbdător să calce pe uriaşa proprietate, Gray.
- Mai degrabă înfricoşător, se plânse Lucy adunându-şi braţele în jurul pieptului.
![~Destine Incrucisate~ a Fairy Tail FanFic [PAUZA]](https://img.wattpad.com/cover/1870699-64-k525989.jpg)