Poate ca-i ultima poezie pe care ti-o dedic...
Dar nu mai tin la tine nici macar umpic
Candva erai totul , lumea si universul meu
Acum esti personajul negativ , la fel ca in basm , un zmeu...
Am ajuns sa cred ca dragoste nu e
Te-am iubit la infinit , dar tu nu dadeai doi bani pe mine
Am ajuns sa sufar , chiar sa renunt la tot
Fara speranta , ca o floare in fata unui potop
Dar aceea floare , amarata si plouata
In final s-a ridicat , insa nu s-a intamplat de-ndat'
I-au trebuit zile , pana ce in final a adunat
Vointa necesara si apoi s-a ridicat
Nu ma mai uit in urma , nu mai vad nimic important
Vise distruse , sperante praf , pe toate le-am adunat
Le-am adunat gramada , si le-am facut scrum
Fara nici un regret , doar bucurandu-ma de fum
Imi pare sincer rau , si poate chiar regret
Timpul pierdut cu tine , macar m-ai facut poet
Acesta e finalul , trist dar iminent
Iti spun adio , dar sa stii, regret...
