Astazi beau in amintirea ei. Pentru cea care am fost, pentru ce am pierdut, pentru rabdare, si lacrimi. Astazi ii sarbatoresc pierderile, si lacrimile. Ii salut atentia, curajul si dragostea. Astazi privesc inapoi si o admir. Pentru durere, pentru atatea lacrimi varsate si pentru tarie. O iubesc, din toata inima, pentru ce a ales sa fie, si pentru cine a luptat si la cine a ales sa renunte. Astazi o vad ca pe o luptatoare. Mereu am stiut ca va ajunge departe, si ca va reusi sa uite. Astazi, imi este dor de ea. As vrea sa o imbratisez, si sa ii multumesc ca m a adus pana aici. Pana acum. Sa ii multumesc pentru imbarbatare, pentru zambetele false cu care se lupta pentru inca un strop de putere. Imi este dor de ea. De rasul copilaresc si sincer care razbatea la suprafata uneori. De stralucirea din ochii albastrii, si de vorbele ei bune. Astazi o respect. O iubesc, si o inteleg. Ii inteleg motivele, alegerile, si cruciadele pe care le-a castigat luptand cu o armata de ganduri negre. Ii inteleg supararile, motivele, faptele, actiunile. Ii inteleg suferinta din spatele zambetelor si durerea din spatele lacrimilor. Ii inteleg ardoarea si singuratatea. Dorinta de a nu fii singura mereu. Ii inteleg vorbele care uneori au fost intepatoare, care au ranit si care au facut sa sangereze inimi. O inteleg. A fost singura, si s-a zbatut sa iasa la mal, cand toti ii furau colacul de salvare. Stiu acum, de ce a ales sa fie asa. Pentru ca a daruit prea mult, pana a ramas goala. A iubit pana ce s-a ales doar cu peretii goi ai unei inimi sfaramatr si calcate in picioare. Doamne, cat a iubit. Si a suferit de zece ori mai mult. Astazi o iert. Pentru ca nu s-a iertat atunci cand trebuia sa o faca. O iert pentru ca nu a renuntat cand venise timpul. O iert, fiindca nimeni nu a iertat-iertat-o pana acum. Astazi ii sunt alaturi. Ii tin mana in fata a ceea ce va fii. Ii multumesc pentru lectii, pentru razboaie, si pentru fericire. Inchin un pahar de vin in cinstea ei, si sarbatoresc existenta ei. Ii sarbatoresc voiosia, lupta cu ea insasi... ii sarbatoresc anii in care s-a indoit de propria-i persoana, zilele in care s-a fortat sa se ridice singura de jos. Iau o gura de vin, si mai toastez inca o data in cinstea ei. Ii cinstesc ranile din palme, atunci cand a trebuit sa smulga din ea rautatea oamenilor, si veninul care o acapara cu incetul. Astazi, ma inclin in fata ei. Pentru respectul care l-a castigat, pentru tot ce a daruit fara sa mai ceara inapoi. Ii multumesc pentru lectii, si pentru lacrimile si durerea care le-a transformat in energie pentru a ma plamadi pe mine, cea de acum, de aici, din spatele cuvintelor. Astazi, inchin o ultima data paharul in cinstea ei, si ii aduc un ultim omagiu. Astazi, beau un pahar de vin in cinstea ei. Cea care a fost, care a plans... a ras, a iubit si a pierdut. Cea care a fost tradata, care a trebuit sa minta, sa tipe, sa taca, sa mangaie, si sa desfaca legaturi care o ardeau prea tare pentru a le mai tine sub pielea ei. Astazi, beau pentru ea. Cea care a fost, cea care inca este. Astazi, eu si ea suntem una.
