A doua zi am venit la el fără sa ma fi chemat,nu era politicos dar era nevoie.
Ca si data trecută tot mama lui mi-a deschis. De data asta era la subsol.
Am deschis uşa si am intrat in singura camera aflată la subsol. Am intrat,el dormea...m-am dus lângă el pe pat si l-am cuprins in braţe. Cred ca a simţit fiindcă s-a întors,m-a luat in braţe si si-a trecut un picior printre picioarele mele. Eram faţă in faţă. Deschise ochii,ma privise si începuse sa ma sarute.
-Eram sigur ca vei veni...te aşteptam.
-Zău? Sunt aici sa-ţi zic ceva important.
Am început sa plâng înainte sa apuc sa zic...
- Nu,nu,nu...ce e? Silviuc,ce ai? Iubire...?
- Marius,poimâine plec...
-Poftim? Unde pleci?Calmează.te si vorbeşte-mi!
-Plec in Anglia!!
- Nu....nu e posibil,glumeşti!
Te rog spune ca doar glumeşti. SILVIA ESTI TOT CE AM!
Începuse sa tipe,plângea,plângea,îmi strânge umerii si tipa la mine sa nu plec...
-Marius...nu mai plânge! Ma voi întoarce! Zău asa. Ma dezamagesti...
Spuneam toate astea încercând sa zambesc. Îl mangaiam si îl îmbrăţişam...încercam să-l fac sa se simta mai bine.
Până cand am plecat nu am mai vorbit. Doar in ziua in care ma îndreptam sper aeroport mi-a dat mesaj si mi-a spus ca ajunge in 5 minute sa ma vadă.
Eram derutată si el plângea in timp ce ma saruta.
Eram in avion,îl vedeam cum îmi făcea cu mâna de jos si plângea,doamne nu l-am mai văzut plângând atât de tare. Nu ma aşteptam. Nu credeam ca ma iubeşte atât. Muream in interior.
Respiram durere.
