Daca te ai intoarce , te as primi inapoi . Dar nu cum crezi tu , prietene !

31 3 0
                                    

Nemernic, arogant, plin de tine, nesuferit în majoritatea timpului, irascibil, atotștiutor, mereu pus pe contraziceri, excesiv de dominant, impunător, obsedat de control, irascibil, implacabil, trist și neînțeles, genial, de cuvânt, atrăgător, chipeș, intimidant, fascinant, vorbăreț, sincer, fidel, pupăcios și tandru. Așa erai. Dat naibii. Într-un fel ești de neînlocuit și totuși abia aștept să te înlocuiesc cu un bărbat opus ție - vesel în majoritatea timpului, cu un caracter declarativ, excentric, îndrăzneț și spontan. Cu toate acestea, dacă te-ai întoarce, și mâine te-aș primi înapoi. Nu am absolut niciun motiv întemeiat pentru care aș face-o, însă cu siguranța ușile, ferestrele și brațele mele îți sunt deschise. Nu meriți, nu ești omul care să se întoarcă și nici eu femeia care să uite, însă te-aș primi pentru a-ți spune: mulțumesc. Pentru a-ți zice încă o dată că te-am iubit ca o nebună și am acționat ca o schizofrenică. Însă tu ai știut să mă înveți, mi-ai dat o lecție pe care niciun alt bărbat nu ar fi reușit să o aplice cu mine - am învățat că dragostea nu se poate oferi necondiționat, că nu există așa ceva și că eu, eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea. Te-aș primi înapoi ca să îți mulțumesc pentru acei doi ani în care mi-ai fost alături la greu, pentru că mi-ai ascultat toate confesiunile și pentru că mereu te străduiai să mă faci să înțeleg cât de valoroasă sunt. Chiar dacă nu ți-a ieșit cu binele, ți-a ieșit cu rău. E bine și așa! Câți oameni au amintiri atât de vii ca ale noastre?!

La dracu', ți-aș mângâia fața, ți-aș săruta buzele alea moi... prietenește... și ți-aș spune că datorită ție fac alte alegeri acum - unele mai bune. Aleg opusul a ceea ce îmi plăcea până să am contact cu tine. Acum observ bărbați cărora în trecut nu le-aș fi dat nici cea mai mică atenție. Nevoile mele s-au schimbat. Dorințele mele sunt diferite. Acțiunile mele nu seamănă deloc cu cele din trecut. Știu că oamenii nu se schimbă fundamental, așa îmi spuneai. eu nu am făcut-o. Am rămas aceeași nebună pe care o cunoști, însă nu mai vreau să salvez bărbați, fug de anumite tipologii de oameni ca dracul de tămâie. Nu mă mai încântă acel „am nevoie de tine", nu mai apreciez jocurile de-a șoarecele și pisica, iar cuvintele dulci nu mai au nicio valoare dacă nu sunt și demonstrate. Tot ce zboară nu se mai mănâncă, datorită ție, dragule.

Te-aș primi înapoi pentru a redeveni prietenii care eram o dată. Da, așa ne stătea cel mai bine, prieteni. Mințile noastre unite ne făceau viețile mai frumoase și mai ușoare. Te-aș primi înapoi pentru a recâștiga prietenul cu care comunicam cel mai ușor, mai eficient și mai sincer. Eheee, îți simt lipsa ca om și ca prieten. Primăvara mi-a adus eliberarea după care am tânjit . M-ai încătușat și m-ai „sodomizat" așa cum ai vrut și ți-am permis, iată că am înțeles și partea bună a poveștii noastre - m-ai forțat să mă maturizez și fără falsă modestie îți mărturisesc că ai creat o nouă femeie. Una mult mai deșteaptă, să nu te îndoiești. Oare cum ți-aș părea acum? Ai avea tu testele tale ca să îmi afli fiecare colțișor al creierului meu.

Nu știu cum arată prezentul tău, însă al meu este atât de frumos. A venit ziua în care îți doresc binele. Nebănuite sunt căile minții mele. După toate câte s-au întâmplat, n-aș fi crezut!

Azi da,maine iarasi daUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum