ți-am prins în păr secundele mărunte lumina
bâjbâia după văpaia gurii tale
ni se-mpleteau fâșiile de dor în timp ce
noaptea ni se strecura pe sub pupile
cerul ne amăgea cu stoluri de albastru
trântind de sufletele noastre risipa de culoare iar ochii
ah ochii tăi îmbătați de dor
îmi devorau dorințele ascunse
de dor ne destrămam prezentul
sub negura sălășluită-n toamna
de afară pe când
trecutul ne croia cărarea și-n
amăgiri ne îneca sărutul dar
noaptea ne spânzura de-o clipă de speranță știind
că vom muri odată în noi
de dor
