Când te lovește, te lovește tare.

35 1 0
                                    

Dar oare făcea bine? -se întreba, în timp ce luă o înghițitură de coniac- oare era bine să păstreze distanța asta mare față de toți prietenii lui? Oare și-ar schimba ceilalți părerea despre el, dacă și-ar îngăduii să se distreze măcar puțin?

Toate aceste întrebări aveau să rămână fără răspuns, căci Gordon jurase acum mult timp că va fi un bărbat serios, respectat și că nimeni și nimic nu îl va mai pune într-o situație dificilă. Nu! Avea să fie pe cont propiu. Astfel era cel mai bine.

Dădu pe gât ultima înghițitură din lichidul arămiu, profită de această ultimă înghițitură la maximum, apoi o lăsă ca aceasta să îi ardă gâtul, ca în final să îi umple gura cu dulcele gust al vaniliei.

Stând așa, pironit în fața geamului, amețit de coniacul pe care îl băuse și sătul până peste cap de atâta liniște, hotărî că ar fi cazul să se îndrepte spre casă.

Zis și făcut. Înșfăcă haina vișinie de catifea  care era aranjată frumos pe spătarul scaunului, cheile noului său S63 amg Coupe, o adevărată frumusețe, mobilul, iar apoi ieși din imensul său birou și se îndreptă spre liftul care ducea spre parcarea subterană.

Urcă în lift, apăsă pe butonul P0 și așteptă. Chiar înainte ca ușile acestuia să se închidă, o mână de femeie s-a strecurat printre acestea făcându-le să se deschidă.

- Îți mulțumesc că m-ai așteptat, iubire.

-Ăm, sigur. La ce etaj?

- Trei, te rog! -spuse aceasta, rezemându-se cu spatele de peretele de sticlă- E cald aici sau mi se pare mie?

Nu a mai așteptat să-i răspund, a apăsat pe butonul de oprire, apoi într-o fracțiune de secundă și-a descheiat rochia, lăsând-o să îi cadă în jurul gleznelor subțiri, iar în secunda următoare eram unul în brațele celuilalt.

Buzele ei mușcau și sărutau cu o poftă arzătoare. Mâinile ei cercetau, se îndreptau încet spre umflătura din pantaloni.

- Îți place așa, iubitule? -murmură ea.

- Mmmm... La nebunie, nu te opri!

Se vedea că se pricepe de minune la ceea ce face. Se juca cu mine, mă înebunea cu atingeri delicate ca mai apoi să-și înfingă unghiile roșii în locuri mult prea sensibile.
Odată ajunsă în zona interzisă, a îngenunchiat în fața mea ca și când era pe cale să ceară îndurare. Din momentul în care penisul meu a făcut contact cu buzele,dinții și limba ei,am știut că eu voi fi cel care va cerși mila ei.

Chiar când eram pe cale să explodez în străfundul ei, s-a ridicat, mi-a zâmbit, și-a șters delicat colțul gurii cu vârful degetelor, iar apoi s-a înfors cu spatele și s-a așezat pe dragonul meu care era gata, gata  să scuipe flăcări.
Mâinile mele i-au cuprins talia de viespe, și tot ce îmi mai amintesc din valul acela de căldură și gemete a fost spatele ei, învăluit de mici broboane de sudoare, care sclipea în lumina slabă și felul în care acesta se unduia în ritnul mișcărilor noastrea.

Sus. Jos. Sus. Jos.

Partida s-a terminat repede, amândoi am ejaculat simultan. Ea s-a retras, eu mi-am închis șlițul pantalonilor și am apăsat butonul de START.

Când am anjuns la patru, vocea ei a răsunat în toată încăperea:

- Numele meu e Cindy, al tau care e, păpușel?

Am studiat-o din cap până în picioare, tipa asta chiar crede că vom ține legătura, nu?
Semnalul sonor ne anunță că liftul a ajuns la etajul trei, ușile acestuia s-au deschis, însă tipa a rămas împietrită în loc.

BreathlessUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum