Anonimul

Capitolul 18

Din perspectiva Victoriei 
A înnebunit. Tot îi spuneam să mă lase jos dar nu mă asculta. Ceilalți băieții se uitau la noi ciudat. Îi cred. Mergem în camera lui Luke iar acesta ma trântește în pat, pune bagajul jos și încuie ușa. 
—Ai înnebunit?
—Totul se întâmplă din vina ta. Ști câte nopții nu am dormit gândindu-mă la tine? Ști? țipă și se apropie de mine. Nici eu nu am dormit gândindu-mă la el. Acesta îmi ia fața în mâinile lui și se uită în ochii mei. 
—Te iubesc și nu o să te las să pleci. Vrei o pauză? Bine. Dar nu trebuie să pleci din casă. Promit că o să stau departe de tine până când vei vrea să îmi mai dai o șansă. Ahh. Mă pierd în ochii lui. Îi dau mâinile de pe fața mea și mă duc la fereastră.
—Nu v-a mai exista nici o șansă. Niciodată spun și mă abțin să nu plâng. 
—Nu vorbești serios nu-i așa? spune și mă ia de umeri. Arată agitat. 
—Vorbesc serios. M-am săturat ca oamenii la care țin să mă înșele.
—Te iubesc spune și mă ia în brațe. Trebuie să fac asta chiar dacă mă doare. 
—Eu nu te iubesc spun și mă uit la el muscandu-mi buză pentru a opri lacrimile care aveau să vină.
-Poftim? spune și se dă în spate. Minți! țipă el trecându-si mână prin par. 
—Nu mint. S-a terminat spun și iau cheia deschizând ușa. Îmi iau bagajul și mă duc în camera mea. Mă uit la Luke și îl văd plângând. Intru în camera mea pun bagajul jos și dau drumul lacrimilor. Poate e mai bine să mă urască. Așa nu mai suferă niciunul. Deși mă ucide gândul că va atinge altă femeie dar e mai bine așa.
Îmi fac un duș si mă bag la somn. Mâine o să fie o zi grea mai ales că o să-l văd pe Luke tot timpul. Așa e mai bine îmi spun în gând și adorm.