Eram pe banca,cu lacrimi in ochi,ca de fiecare data,alaturi de mamica mea.
Am vazut un grup de copilasi de varsta mea,care se indreptau catre mine.
Nu stiam cum sa reactionez.Am stat pe loc,tot cu lacrimi in ochi.
Erau vreo 9 copii,cu o fata in fata grupului.
Imi era foarte teama,mama mea ma privea tot timpu,cum ma uitam la acei copii,care erau fericiti imbracati frumos,cu o scoala.
Sigur s-a simtit foarte prost.Dar....poate ca imi doream si eu acele lucruri.
Cand acei copii au ajuns in fata mea,eu tremuram.
Acea fata si-a scos din genuta ei mica un corn,si mi-la aruncat in fata.
Fata:-Na,mananca si tu ceva!
Cand mi-a dat cornul acela cu atata ura,si cuvintele acelea pe care mi-la aruncat,m-a facut sa ma simt si mai prost.Dar,ce puteam sa fac?
Din toti acei copii doar un baiat statea mai in spate si ma privea.Ochii lui spuneau ''-Imi pare rau''.
Sau poate asa mi s-a parut mie.
Am inceput sa plang foarte tare,mamica mea ma tinea in brate.
Mami:-I-a plecati voi de aici.
Dar acea fata obraznica ia raspuns inapoi
Fata:-Tu,nu ti-e rusine sa vorbesti?Uite unde stai tu si fica ta.
Eu am sarit din bratele lui mami,si m-am dus in fata acelei fete obraznice.
Kate:-E mamica mea!Si o iubesc!Daca te mai iei de ea.....
Fata:-Daca ma mai iau de ea,ce?
Kate:-Esti foarte obraznica.
Inca plangeam
Fata:-Fetita,este puterea banilor.
Kate:-Banii,nu iti aduc fericirea.
Fata-Dar nici saracia.Ha,ha,ha.
A inceput sa rada,eu inca plangeam,mami privea toata scena.
Mami:-Kate,las-o te rog,esti mai bine educata.
Fata:-Daaa,foarte bine.
Kate:-Plecati de aici!
Toti acei copii din spate se uitau foarte urat la acea fata care a ''vorbit ''cu noi.
Baiatul din spate a venit in fata,la acea fata.
Eu m-am asezat pe banca.
Baiatul:-Lasale.....
Atunci acea fata s-a intors si a plecat,dar acel baiat s-a uitat iarasi la mine.
Ochii lui spuneau ''Inca o data,imi pare rau''
Eu am dat din cap,si m-am dus la bratele mamicii mele.
Asa am stat inca vreo 3 ore,se facuse deja ora 4.Era vara,puteam sta pe bancuta noastra.
Plangeam si plangeam si plangeam.Mami ma mangaia mereu pe crestetul capului,in semn de''Totul,va trece''.Dar,niciodata nu voi mai crede asta.
Iubirea care i-o purtam mamicii mele era infinita.Mereu apreciam fiacre clipa cand zambea,zambetul era soarele care imi lumina ziua.
Mami:-Kate,ma duc pana la ''baie''.
Ceva mi-a zis sa o opresc.Dar,trebuia sa se duca.Imi era asa de frica cand nu era cu mine.
Ma simteam singura,si panicata.
Stateam singura pe acea banca.
Deja trecuse 30 de minute.Ma speriasem foarte mult.Am plecat pe urmele mamicii mele.Dar....m-am pierdut.
