Vampirii, există?

Capitolul 25

Porniti melodia😆^-^

         - Lily, sunt sigur ca nu vei murii. Doar esti sora mea. Si daca eu am reusit sigur poti si tu. Ok... Noi trebuie sa plecam pana nu vine tata. Spune tragandu-l pe Mike dupa el.

         - NU! STAI! NU PLECATI! NU MA LASATI AICI...

E prea tarziu... am ramas aici... singura... bine, nu chiar singura. Sunt cu nenorocitul asta de demon! Il simt suflandu-mi in ceafa! Ma ghemuiesc la loc si astept sa treaca zilele astea.

    *** Dupa doua zile ☆_☆

Adia imi pot simti corpul... mai nou am colti... iar ochii mei sunt coplet negri. Simt asta. Cred ca arat groasnic. Astept si nu prea sa fiu scoasa de aici.

     Zilele astea au foste cele mai groasnice! Am supravietuit totusi. Demonul a tot incercat sa ma distruga psihic dar nu prea a reusit. Prima zi a fost super rea, dar dupa am inceput sa nu il mai bag in seama si a inceput sa mi se mai supuna.

     Usa incaperii se deschide lasand sa intre lumina. Imi pun mana la ochii deranjata. Dupa doua zile in care am stat doar in intuneric cred ca e si normal.

      Doua siluete stau proptite in usa. Ma chinui sa vad cine e dar ochii mei sunt foarte deranjati de lumina si nu pot observa nimic.

     -Lily!
Vocea asta... nu as putea uita niciodata vocea asta! E Mike!

      - Mike! Ma ridic cu greu si incerc sa ma obijnuiesc cu lumina.

Vine spre mine alergand si ma ia intr-o inbratisare de urs.

       - Mi-a fost asa dor de tine ingeras! Stiam ca vei reusi.

       - Eu nu primesc nici o inbratisare?

       - Nu! Tu nu ai voie sa o inbratisezi!  E a mea! Spune strangandu-ma mai tare la pieptul lui.

        - Mike. Nu mai am aer. Zic eu cu nasul in tricoul lui.

        - Scuze.

  Imi da drumul si fug spre Eliad inbratisandu-l iar el imi raspunde.

        - Mi-a fost dor de tine.

        - Si mie de voi.

        - Hai sa iesim mai repede de aici. Spune Mike parand ametit.

     In nici doua minute am fost in casa.

         - Acasaaaaaa!

         - Lily de ce ai ochii negrii? Intreba Christine putin speriata.

         - Ce? H-habar nu am... Eliad?

         - Nu stiu... am crezut ca ti se vor schimba la loc cand ne vom intoarce. Trebuie sa mergem imediat la tata!

   Ma trage brusc de mana si in nici 3 secunde eram in fata tatalui nostru.

        - Copii! Ce ma bucur sa va vad! Spune inbratisandu-ne pe amandoi.

        - Tati, ce se intampla cu coltii si ochii?

        - Cred ca e un efect al demonului asupra ta.

        - Cum adica " cred" ?!

        - Pai, nimeni nu a mai patit asa ceva...

       - Perfec... Sunt o ciudata...

       - Nu esti o cidata... Demonul iti spune ceva in clipa asta? Intreaba Eliad punandu-si mainile pe umerii mei,  uitandu-se in ochii mei.

        - Habar nu am... Nu l-am mai bagat in seama si nu il mai aud deloc...

        - Ce ai facut?! Nu i-ai zis ca trebuie sa il infrunte?! Tata se uita la Eliad de parca putea sa il ucida.

        - Ba da... Acum privirile amandurora erau pe mine. Cred ca nu e bine ceva. Adica dupa ce ca eu puteam sa mor infruntandu-l pe asa zisul asta de demon... ei tot se plang...? -_-

        - Of, Lily... De ce nu asculti niciodata de nimeni...? De ce a trebuit sa semeni cu mine? De ce nu ai putut sa semeni cu mama ta!?

       -Hei... nu e vina mea... Tu esti tatal meu...

     - Offf... incearca sa il gasesti! Ciudat... nu vorbea cu mine ci cu Eliad...

Se intoarce cu fata spre mine uitandu-se adanc in ochii mei.

     - Ce faci?! 

    - Shh!

    - Ce?! E ciudat! Termina! Ma faci sa ma simt ciudat! Spun inpingandu-l in umar.

    - Termina o data si stai locului! Se rasteste tata la mine cu un ton care m-a facut sa il ascult.

 Eliad isi relua pozitia ochii lui devenind complet negri. Simteam o senzatie de greata combiata cu frica. Oricat as fi incercat sa ma misc sau sa vorbesc nu puteam. 

Ochii fratelui meu devenise la noanta lor normala. Odata cu asta o stare de lesin ma acaparase.

    -Lily esti bine?

    - N-nu... este tot ce mi-a putut iesi pe gura inainte sa ma pragusesc la pamant si totul sa devina negru.

Ascultam linistea ce ma inconjura de mai bine de o jumatate de ora. Mai simteam prezenta cuiva. Nici unul din noi nu a zis nimic in tot acest timp asa ca am spart eu gheata spunund:

         - Cine esti?! o liniste infernala imi vei a raspuns pana and parca auzeam pe cineva, paa un copil care plangea.

     Peisajul se schimba radical acum avand un copil cam de 8-9 ani in fata mea, stand intr-un colt plangand. Am inceput sa merg spre el. Eram deja in fata lui.

       - Hei, ce ai patit? Esti bine? am vrut sa ii pun mana pe umar dar cand mai aveam putin, plansul copilului devenise un ras malefic. 

Nu am apucat sa ma dau mai in spate ca acel copil sarise pe mine , fiind deasupra mea. Mana lui se infipse in gatul meu incercand sa ma sufoce. Eu ma zbateam si in incercarea mea de a scapa am reusit sa îi dau un sut in abdomen facandu-l sa se dea de pe mine. M-am ridicat in picioare sarind pe el imobilizandu-l.

    Chipul lui era unul demonic.

  - Se pare ca nu esti chiar asa slaba cum credeam! Vocea aceea infioratoare care am tot auzit-o in ultima vreme se auzi din nou. Ai reusit sa ma pui la pamant, dar asta nu e tot ce pot face! Copilul se transformase intr-o umbra care aparuse in spatele meu transformandu-se la loc in acel copil.

    - Lily, tine minte! Nu demonul te controleaza pe tine! Tu controlezi demonul! Vocea tatalui meu se auizi cu ecou parca dandu-mi curaj.

  De nicaieri aparuse doua lanturi ca niste catuse care parca atarnau de un tavan care era inexistent.

     Copilul sari din nou pe mine dar de data aceasta m-am ferit. L-am prins de o mana tragandu-l pana la unul dintre lanturi incercand sa il leg. Doar ca imi era foarte greu pentru ca se zbatea si cu cealalta mana ma zgaria pe spate cu giarele lui.

     Cu greu am reusit sa il leg in lanturile alea dar am reusit.

    - Hm... ai reusit... of... si chiar credeam ca voi reusi sa te inving.

     - Ai crezut gresit!

M-am trezit intr-un pat pufos si cald langa el era pe un scaunel mic stand cu capul pe marginea patului, nimeni altul decat Mike al meu😍.

    Am vrut sa il mangai pe fata dar...