Dragă minune cu rânduri scurte şi precise,
Am rămas fără rezervele de mâncare, iar astăzi am fost nevoită să pescuiesc pentru prima dată. A ta Hazel nu a fost creată pentru a supravieţui în natură, şi cu atât mai puţin pentru a dormi sub cerul liber, lipsită de apărare şi încredinţată întunericului prădător.
Încep să nu mai deosebesc zilele de nopţi, soarele de lună, sau trecutul de prezent. Totul pare să arate la fel, mănânc pentru a trăi, şi se pare că trăiesc pentru a muri.
Mă ucide gândul că toată lumea m-a uitat, abandonându-mă în acest joc al vânatului, obligându-mă să curm viaţa micilor vieţuitoare inferioare omului în favoarea vieţii mele.
Mi-am dat seama subit că nu mai am nicio scăpare din plasa infernului în care e prins sufletul meu, o capcană a singurătăţii în care pustiul e singurul lucru de care aparţin. Nu mai există cuvinte pentru senzaţiile ce îmi străbat corpul, mă simt.. o sălbatică şi barbară creatură.
Dacă ai găsit o modalitate prin care să mă ajuţi, te rog să nu eziţi să o faci. Eşti unica scăpare din acest univers interzis fericirii.
CITEȘTI
Pierdută în nisip // PAUZĂ //
General Fiction" Mi-ar fi plăcut să ne întâlnim față în față, ți-aş fi contemplat eu însumi chipul fin ce poartă o alură misterioasă în mintea mea, te-aş fi aşezat pe hârtie şi ți-aş fi absorbit fiecare gest, te-aş fi dezbrăcat de orice gând, în încercarea de a îm...
