The tears

2.Te văd din nou?

Week-end-ul a venit chiar foarte repede. Sâmbătă am stat toată ziua să mă gândesc la Alex.. Îmi plăcea foarte mult de el, dar lui sigur nu i-ar fii plăcut de mine.. Am stat și m-am gândit la asta până m-am întristat şi nu mi-am mai revenit. Luni şi marţi nu prea am mai fost atentă la ore, deoarece gândul îmi zbura prin alte părţi. Miercuri credeam că va fii o zi banală până când a 4 a ora a sosit, adică matematica. Intră profesoara în clasă şi spune:
Profa-Bună ziua!
Noi-Bună ziua.
Profa- Azi avem matematică, nu?
Întreabă ea retoric
Noi-.. Daa.
Profa- Bine. Mergeţi la pagina 56 şi rezolvaţi exerciţiile de acolo. Vă controlez caietele! Spune ea răstit apoi sună pe cineva
"Alo! Da, Alex vino până în corpul B, clasa de sub scări. Bine. Te aştept. Pa! "
Eu-"Mă întreb cu cine a vorbit..? "
~după 5 minute ~
Uşa se dechide. Aştept să văd cine a intrat dar mă blochez. Era Alex. Mâinile îmi tremurau. Colegii observă că mă holbez şi roşesc şi încep să discute şi să zâmbească. El privea dezinteresat prin clasă. Nu îi păsa unde era, nu îi păsa că era atintit cu privirea de toată clasa, voia doar să plece. Deodată, profesoara îi cere numărul lui de telefon. *Wowowowowowwoooe! Cee?!!!!!! Nu l-am scris. Nuu este corect deloc... Am pierdut ocazia..:'(*
~În pauză~
C. - Ia ziii, vrei numărul lui? Se uită la mine cu o privire de "haaiideee, ştiu ca vrei! "
Eu-Ceeee, l-ai luat? întreb eu entuziasmată
C. -Normallll!
D. -Și euuu! Spune ea cu un aer de superioritate
I- Ce crezi, și eu! :))
*Mdaa, se pare că mai multe prietene i-au luat numărul pentru mine. Am discutat foarte mult pe tema asta și la insistenţele lor i-am şi scris un mesaj.
Pe cât de aşteptat a fost răspunsul lui, pe atât de dureros. Mi-a spus că nu m-a văzut în viaţa lui.. Şi a fost cam..dur. Nu-l pot condamna.. Nu mă cu cunoaşte. Probabil acesta a fost răspunsul unei persoane normale când este abordată de un străin. Și chiar mai probabil nici nu îl interesa existenţa mea. Dar nu mă supărasem pe el.. Chiar dacă durea. Am impresia că m-am îndrăgostit ca naiba..

Până ce anul şcolar s-a încheiat, am fost mereu în spatele lui. Mereu am mers unde mergea el, chiar dacă nu ştia. ( mda, stiu e ciudat, dar mă simţeam bine să-l văd, să ştiu ce face) Am fost acolo doar să ştiu că e bine și că nu pățește nimic. Mergeam după el până la capătul oraşului dacă era nevoie. L-am văzut trecând pe lângă mine şi cu alte fete sau aşteptându-le chiar la mine în cartier și chiar treceam pe lângă el în acele momente.. Câteodată chiar plângând.. Am plâns mult, foarte mult. Nu înţelegeam de ce mă afecta atât de tare ce făcea.. Dar, mna, nu-l puteam obliga să nu mai vorbească cu alte fete și să-mi vorbească mie.
Vara a fost chiar mai rău, fiindcă nu-l puteam vedea. Îmi era aşa greu. Zi de zi plângeam, dar încercam să nu spun nimănui. Însă, cu timpul, am găsit 2 persoane cărora le spuneam tot ce aveam pe suflet.. Mă ascultau cu orele și îmi dădeau sfaturi.. Oppa I. și Andreea.
Eeehhh și uite aşa mi-am petrecut vara stând mai mult în casă, plângând şi gândindu-mă de ce sunt aşa oribilă și nu mă place.. În acea vară am cunoscut un băiat din Constanţa, Alexander, *coincidenţă stupidă* de care m-am apropiat mult;vorbeam mereu, ba, chiar am ajuns să je spunem "imoto" şi "unnie" care însemnau "frate" şi "soră".
Este aproape de final şi vara asta, venind clasa a 11-a. Oare va fii mai grea? Oare mă voi descurca? Dar oare, ce voi face când îl voi revedea pe Alex..? Rămâne de văzut...