Septembrie, 2002.
Vântul bătea cu putere, stropi de ploaie începând să ude casele iar întunericul să se așeze treptat peste pământul rece, ca o perdea. Toamna își făcu apariția, creând contrastul inexplicabil dintre culorile aprinse și calde, intocmai ca focul ale copacilor și cerul trist ce plângea cel mai mult în acest anotimp, făcând totul să arate ca un tablou ce transmite melancolie.
O urmam simțindu-mă stingheră, pe bunica mea și a fraților mei cuminte și cu pași mărunți, pe drumul îngust înconjurat de copaci, mărăcini și întuneric, ce ducea către casa bătrână a acesteia. Ne oprim în fața unei porți vechi, de fier de pe care vopseaua începea să se curețe. Îmi urmez cei trei frați ghidați de bunică, intrând în curte iar mai apoi în casă. Întunericul făcea ca obiectele de mobilier, covoarele și alte mărunțișuri să fie greu de distins,dar traversând antreul casei, pătrundem într-o încăpere în capătul căreia se afla o ușă prin care pătrundea lumină. Era târziu, și totul arăta trist, sumbru. Înfrigurată, flămândă și obosită merg alături de frații mei într-acolo și coborând două trepte de lemn, descoperim o încăpere spațioasă, călduroasă și primitoare dar dezordonată. Neputând să înțeleg opoziția dintre acestea care mă făcea să mă simt incomfortabil, mă așez pe patul mare, situat în stânga încăperii, privindu-l pe bătrânul din partea opusă a camerei ce înțelesesem că mi-ar fi un personaj apropiat, teoretic fiindcă nu îl cunoșteam. Abia mai târziu aveam să înțeleg că îmi era bunic vitreg deoarece bunica se recăsătorise după ce al doilea soț al acesteia se stinsese din viață. Mai exact se căsătorise a treia oară. Îl priveam dar nu am înțeles niciodată de ce era supărat, bombănind în barbă, i se adresează bunicii nervos iar aceasta îi răspunde cu răutate.
Nu înțelegeam. Nu știam ce înseamnă greutăți, răutate,ură. Le simțeam, dar nu le înțelegeam. La inocenta vârstă de patru ani, cine ar fi înțeles? Am fost născută cu o capacitate de pricepere destul de mare, lucru care a condus mai târziu spre maturizarea mea prematură, dar în aceasta privință au influențat și împrejurările și lucrurile care au urmat și pe care le-am trăit, în timp după aceea.
Am prins între palme cana cu ceai oferită de bunica mea și înghițind ultima mușcătură dintr-un sandwich cu unt, am simțit somnul îmbrățișându-mă, și pleoapele căzându-mi grele. Mi-am afundat capul între perne, ultimul lucru pe care l-am simțit fiind o pătură aspră, învelindu-mi trupul și am adormit.
Cine ar fi putut vreodată să creeze o poveste cu prințese,ponei,zâne și vrăjitoare, atât de frumoasă încât să mă facă pe mine să înțeleg cruda realitate,fără să mă sperii și fără să îmi fie teamă?
Oamenii nu se nasc inocenți pentru a fi frumoși, deși frumusețea în general se definește prin inocență. Acesta este primul simț de înțelegere al minții, de care crescând și maturizându-ne, se leagă nivelul de inteligență care crește atât cât îi permitem noi,urmat de teamă, curaj, capacitatea de a iubi și a urâ, și toate sentimentele ce ne definesc pe noi ca oameni. În inocență nu este urmă de sentiment, poate naivitate, dar nu sentiment. De aceea este întocmai ca o filă albă, nouă, curată, așezată în abisul minții omului atunci când se naște, pentru a-și desena caracterul și construcția acestuia, pe baza gândirii. Viața este crudă, nu ești întrebat înainte de a fi lovit, și ceea ce lovește cel mai tare este realitatea, ce nu poate fi înțeleasă fără ca lăstarele sentimentelor să prindă rădăcini în mintea omului și în suflet. Iar terenul pe care acestea prind viață, este inocența, sau scutul inimii pentru loviturile realității.
Așadar, aflându-mă la vârsta inocenței, viața a fost destul de crudă să nu ofere posibilitatea nici unei persoane de a-mi putea explica situația ce se învârtea în jurul meu, fiind astfel obligata să le trăiesc, să le gândesc și să înțeleg totul de una singură.
Bani. În viața mea, începând de la acea vârstă, totul s-a rezumat la bani. Lipsa acestora, sau mai corect spus, furtul.
Părinții mei s-au căsătorit tineri, neexperimentați și în vremuri nefavorabile. Li s-au promis multe, și atâtea câte le-au fost promise, de atâtea ori au fost dezamăgiți, însă au reușit totuși, să ne ofere tot ce aveam nevoie și să ducem un trai decent.
Eu și cei doi frați ai mei, Benjamin și Elijah, eram de nedespărțit, bucurându-ne împreună de tot ce întâlneam în jurul nostru, de la zilele însorite până la cele ploioase, de la trenulețul cu telecomanda pana la ultima bomboană cu caramel. Nu ne lipsea mai nimic, dar câteodată nu era deajuns, și ce părinte își dorește doar atât pentru copii acestuia? Așadar, tatăl meu hotărându-se să găsească orice soluție pentru a depăși situația în care ne aflam, împreună cu unchiul nostru, Sam, hotărâră să deschidă o afacere. Dat fiind faptul că pentru a face acest lucru aveau nevoie de o suma destul de mare de bani, au reușit cu greu ce-i drept, dar au reușit să facă un împrumut și atunci totul păru că se transformă de la cenușiu în roz,numai că nimeni nu se gândea că avea să rămână doar scrum. Aveau nevoie de o mașină, așa că au cumpărat-o, cu restul banilor urmând să continuie planul afacerii și aparent toate mergeau mai bine decât planuiseră.
Până într-o zi când Sam a dispărut și împreună cu el, banii,mașina, speranțele unei familii și viitorul unor copii ce nu înțelegeau nimic.
Ne mai permitându-și nici măcar locuința în care ne aflam, am fost obligați să ne mutam, iar și iar, până când îngropați în datorii și cu un împrumut de restituit, părinții noștrii ne-au trimis la bunici, unde aveam să creștem până ce aveau să se regleze financiar,dacă reușeau.
Astfel,mici, inocenți și naivi, purtați de mână de către bunici și departe de singurele persoane de care aveam nevoie, am mers cuminți ascultând ce ni se spunea, și neavând nici o idee despre ceea ce avea să urmeze.
În viață, cea mai mare greșeala pe care o pot face oamenii, este aceea de a se încrede în oameni, numai datorită legăturilor de sânge, fără a-și așeza încrederea, ca pe un trofeu, deasupra propriei persoane, pentru a fi câștigată de cei ce vor să o obțină. Standardele pe care și le impune omul pentru cei din jur, diferă de la om la om, iar sufletul devine tot mai vulnerabil de la o dezamăgire la o alta. Indiferent dacă este vorba de propriul frate, banii cumpără tot, iar frații te vând.
Lecția numărul 1:
- Nu-ți oferi încrederea, las-o câștigată!
