Viața lui Adaline
Au trecut câteva săptămâni și se apropie ziua Francescăi care e pe 7 octombrie ,iar, Adaline a pregătit o surpriză pentru ea bineînțeles cu ajutorul prietenilor săi zăpăciți. Aceștia aveau de gând să îi facă o petrecere care o va surprinde pe Fran pentru că ei se vor preface că au uitat de ziua prietenei lor mult iubite.
Deși era începutul lui octombrie, afară, toamna nu se simțea, fiind astfel peste 20 de grade.
Tetminând cu prognoza meteo, Adaline se îndrepta spre un centru unde se scoteau pozele, rama fiind deja cumpărată, având un model pe care scria ,,La mulți ani,frumușico!".
A ajuns unde își propusese, a scos fotografia cu cei 4 prieteni râzând la imprimantă și a pus-o în rama pe care o avea la ea. După aceea, s-a îndreptat spre un magazin unde se împachetau cadourile, ce se afla în centrul orașului.
La un moment dat, fiind fericită de cadoul pe care urma să i-l facă prietenei sale, a strâns rama cu poza la piept. Fix în acel moment,din grabă,un băiat pe BMX a dat peste ea, Adaline căzând pe asfaltul rece cu tot cu poza pe care aproape o îmbrățișa. La impactul cu pământul, cioburile s-au spart si 1 dintre ele i s-a înfipt în piept, aceasta închizând ochii.
Viața lui Oliver
E o zi normală de sâmbătă. Ca în fiecare weekend, el și Coop s-au dus la THE WAY pentru a-și petrece timpul valoros într-un loc fără fete.
Coop: Vii la concurs,nu-i așa Oliver?
Oliver: Voi fi acolo!Ca întotdeauna!Dar pe ce dată era?
Coop: Pe 7 octombrie.
Oliver: Okay.Hai să dăm o tură prin centru!
Coop: După tine, filosofule!Ce zici de o întrecere?
Oliver: S-a făcut!Cei doi s-au luat la întrecere spre centru, Oliver fiind în față, iar Coop, nu cu puțin în spatele lui.
La un moment dat, Cooper l-a prins din urmă așa că lui Oliver nu i-a mai păsat cine îi stătea în cale și a luat viteză.
Totul s-a schimbat în momentul în care o fată de mărime medie, cu părul șaten și ochii căprui și-a făcut apariția în mod neașteptat în fața lui Oliver, care a încercat să pună frână dar ce a fost izbit la pământ dorind să o ocolească.
.............................................................................
Vieți intersectate
În acel moment nimic nu mai conta, întrecerea,cadoul, petrecerea surpriză, toate au dispărut într-o fracțiune de secundă.
Oliver s-a ridicat disperat să vadă pe cine a lovit și dacă e bine acea persoană. Imediat ce a ajuns lângă mulțimea de oameni ce stăteau în jurul fetei, i-a dat pe toți la o parte și a văzut că ținea la piept o ramă. I-a luat rama și a văzut îngrozit că 1 ciob i s-a înfipt, nu prea adânc, în piept.
Oliver: Chemați o ambulanță! Repede!
Din mulțime vine o altă făptură cunoscută:
Coop: Oliver! Ești bine? Ce s-a întâmplat aici?
Oliver: Ah! Ambulanța asta nu mai vine odată! Ajută-mă să o ducem la spital! E la 2 străzi de aici! Ia rama!
Coop: Să ne grăbim! Ar fi nașpa să pățească ceva din cauza ta!
Oliver: Deja a pățit-o! Haide!
Imediat, cei doi au adus-o pe fată la spital, aceasta ajungând în sala de operație.
Asistenta medicală: Tu vino cu mine! Să îți dezinfectăm rănile și zgârieturile.
Fiind atât de speriat de fapta neintenționată pe care a făcut-o, acesta nu și-a dat seama că este și el rănit de la căzătură, așa că a urmat-o pe asistentă.
Coop: Eu te aștept aici!
.............................................................................
În sala de operație, tensiunea era maximă. Totul se zbătea între viață și moarte, între a trăi sau a muri. Doctorii i-au scos ciobul din piept si au cusut-o la loc, neavând leziuni interne grave, spre fericirea tuturor.
În sala de așteptare se afla multă lume ce doreau cu nerăbdare să afle starea micuței Adaline: mama ei, prietenii ei, Coop, Oliver,
domnul și doamna Tucker ce erau părinții băiatului.
Doamna Tucker: Îmi cer scuze din nou în numele băiatului meu și vom plăti noi operația fetei. Măcar atât să facem când Oliver nu este atent deloc pe unde trece.
Oliver: Am spus că îmi pare rău!
Mama Adalinei: Mulțumim mult dar...
Doctorul: Starea fetei e stabilă. A a trecut de orice pericol. Este o persoană curajoasă și puternică.
Mama Adalinei: Când o putem vedea?
Doctorul: De maine. Trebuie să se odihnească.
Toți în cor: Mulțumim mult, doctore!
Doctorul: Asta mi-e meseria!
Doamna Tucker: Noi ne retragem. Să treceți cu bine peste asta.
Mama Adalinei: Mulțumim.
Oliver: Eu nu am de gând să plec. Aștept să deschidă ochii ca să îi cer scuze.
Mama lui Oliver: Nu fi încăpățânat. O să o vizitezi mâine.
Arlo, Truly și Fran: Nici noi nu ne mișcăm de aici.
Mama Adalinei: Bine copii. Măcar mergeți să mâncați, sigur sunteți lihniți.
Arlo: Și încă cum!
Fran: Haide, mâncăciosule!
.............................................................................Acesta a fost capitolul 2.Sper că v-a plăcut. Voi reveni cu un nou capitol probabil tot azi. Această istorisire este inspirată din căpușorul meu plin de idei.
Cum spuneam si data trecută: dacă vreți, votați, dacă nu , nu votați.
Pentru mine e important doar să citiți această carte ce e prima mea creație.
Pupici :***
#keepcalmandread29
CITEȘTI
Prieteni din întâmplare
Teen FictionAdaline e o fată normală de 16 ani, cu note bune la școală, iubită de familie,profesori și prieteni; Oliver are o pasiune pentru bmx-ul său, are nenumărați amici și nu este prea interesat de relații deși toate fetele îl plac; Totul se schimbă in mom...