Te crezi tare? Mai vedem noi. Poate te gândeşti că eşti o divă, dar asta doar până când o descoperi pe Elise. E cea mai cool fată din şcoală,la modă, populară, fată de bani gata şi pe lângă asta mai are și fiţe. EA e mereu perfectă, toate privirile...
-Iulia, ce facem?!, zic disperată. -Fugim?, întreabă Iulia -Fără telefon? -Cu, zice şi se apleacă repede, îl ia şi mă apucă de mînă .Run ! , şi începem să fugim fără să ne uităm în spate. -Elise stai! ,se aude vocea lui Cătălin din spate ,şi paşii lui, mai bine zis alergatul lui.
Mă prefac că nu l-am auzit şi continui să fug, el repetînd să mă opresc.
Cine se crede el de îmi spune mie ce să fac?
Brusc se stinge lumina, totul fiind beznă ,acum vreau - nu vreau trebuia să mă opresc.
-Iulia, ce-i cu viaţa asta?! , zic şi o strîng mai tare de mînă apoi ea mă îmbrăţişează. -Elise, aud vocea lui Cătălin apoi simt o mînă pe umărul meu şi fără să vreau încep să strig ştiind că nu e Iulia.
Apoi simt că cineva mă îmbrăţişează ştiind 100% că nu este Iulia deoarece era mai tare.. Era Cătălin.
-Cum naiba vezi unde-s şi încă mă mai îmbrăţişezi cînd eu văd doar negru?! -Am vederea bună. -Bravo, acum dă-mi drumul zic și dau cîţiva paşi în spate şi îl împing. -Elise nu te mai duce în spate ca este..., nu a terminat propoziţia că am dat peste ceva şi m-am împiedicat şi am căzut pe ceva.. Era.. Parca erau cutii. -Ouch, zic şi se aprinde lumina. -Dă-mi voie să te ajut, zice el. -Mă descurc şi fără ajutorul tău, îi spun ridicindu-ma un pic mai greu dar putînd face faţă ,apoi mă scutur. Du-te şi ajut-o pe curva ta! -Elise, dă-mi voie să îţi explic. -Ba nu, asta tu dă-mi voie să îţi explic. Vezi ochii ăştia frumoşi?, zic arãtînd spre ochii mei. Păi ei nu mă înşeală niciodată, şi ştiu destul de bine ce am văzut .
O i-au pe Iulia şi ne îndepărtam.
-Machiajul tău îl vom lua mai încolo, îi zic eu Iuliei. -Elise stai! ,zice Catalin şi mă apucă de mînă. -Dă-mi drumul!, zic încercînd să îmi trag mîna dar fără nici un folos. -Ascultată-mă! -N-am degind să fac prostia asta! -Elise ,te rog. -Dă-mi drumul! -A fost o provocare! ,ridică tonul -Aaaa, şi pentru o provocare ai plecat în cel mai gol loc al şcolii?? Ce frumos. -Nu dar.. -Dar ce?
Se uita la mine şi nu ştia ce să spună, apoi îmi dă drumul la mînă.
-M-am lămurit şi în privinţa ta.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Eu ţi-am explicat ce am avut de explicat aşa că nu mai are rost să mă chinui. -Bine dragul meu, nu te chinui. Aşa va fi mai uşor. Adio, zic şi plec.
-End flashbacking-
Un pic m-am întristat că mi-am amintit asta, de la cearta asta nu am încredere în el şi dacă într-o relaţie lipseşte încrederea atunci e la sfîrşit.. Chiar dacă mi-a explicat totul oricum nu am putut să îl iert definitiv.
