Tocilara (continuarea)

LA, sosim!

    După ceea ce trebuia să fie cea mai frumoasă seară din viața unui liceean, când am aflat că iubitul meu mă înşeală, mi-am petrecut o mare parte a timpului mâncând înghețată şi plângând.

Până aseară, când Danny ne-a dat două bilete de avion, cu destinația Los Angeles, spunându-ne că avem 24 de ore să ne facem bagajele.

Aşadar, acum suntem în aeroport, luându-ne ,,la revedere,, de la Danny, Mike, Veronica, Pedro şi Amanda.

*****************************
-Avionul va porni imediat, vă rugăm să vă închideți orice dispozitiv electronic, pentru a evita eventualele turbulențe, se auzi în tot avionul vocea stewardessei.

Zborul va dura ceva, așadar îmi voi petrece timpul uitându-mă prin reviste sau ascultând muzică.

-Oare câte etaje are vila în care vom sta? întreabă Linda ronțăind nişte alune

-De unde ştii că va fii o vilă? întreb la rândul meu. Credeam că Danny a zis că este o surpriză

-Oh, haide! Este L.A.! La ce te aştepți? La o fermă? spune aceasta râzând

-Ok, fie cum spui tu!

Până la urmă, avea dreptate! Mergem în Los Angeles, nu în Texas! Sigur va fii o vilă.

-Oare găsim şi băieți drăguți acolo?

-Linda, tu nu aveai un iubit?

-Eu mă gândeam pentru tine, desigur....

-Păi, mulțumesc, dar nu vreau pe nimeni momentan!

-Parcă ziceai că nu mai suferi după.....

-Pentru că nu mai sufăr! o întrerup când îmi dau seama despre ce vorbește.

-Atunci i-ați o pisică, pentru că în stilul ăsta, vei muri singură!

-Nu toate vrem să ne căsătorim de la 17 ani, scumpo! E aşa greu să nu te bagi în viața cuiva?

-Domnișoarelor, vă rog frumos să vorbiți încet, pentru a nu-i deranja pe ceilalți pasageri!

Abia după ce femeia îmbrăcată în uniforma specifică aceatui avion plecase, am realizat cât de tare țipasem.

Exact cum intuisem, zborul a durat câteva ore, dar la aeroport eram aşteptate de o limuzină. Bun început! Cred că astea vor fii cele mai bune luni din viața mea.

Drumul cu maşina a fost extrem de lung în comparație cu cel de mai devreme. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că Linda nu mi-a vorbit deloc de la mica noastră certă, lucru foarte ciudat pentru ea. Cel mai bine e să sparg eu gheața şi să-mi cer eu scuze prima.

- Linda, ştiu că eşti supărată, nu ar fii trebuit să ridic tonul la tine!

-Ok!

-Ok?!? Atât?

-Nici eu să mă bag în viața ta! Scuze! Prietene?

-Nu! Niciodată!

-Poftim?

-Prietene? Nu! Surori!

Bun, vă voi scuti de toate dulcegăriile şi prostelile noastre, pentru că au durat ceva. Faza e că atunci când şoferul a deschis portiera maşinii, am avut parte de cel mai mare şoc din viața noastră.

-Aici vom sta?!? a întrebat Linda şoferul după ce a văzut reşedința noastră pentru următoarele 3 luni.

După ce acesta a confirmat acest lucru ambele am scos un țipăt pe care cred că l-a  auzit şi Danny din New York.

-Asta e ce cred eu că e? întreabă din nou Linda care e foarte curioasă astăzi.

-Da, este o....

-FERMĂ, mă întrerupe aceasta leşinând..

Noroc cu şoferul care a prins-o, altfel s-ar fii lovit destul de grav.
În timp ce încercam să o trezim pe Linda, am observat că avem 4 brațe în loc de 2. Şi cum eram foarte bună la anatomie în liceu, mi-am dat repede seama că asta e puțin cam imposibil. M-am întors privind cu uimire la ghemotocul de voioşie ce mă strângea în brațe. O fată aproape la fel de înaltă ca mine, cu părul castaniu şi ondulat, ochii căprui şi îmbrăcată într-o rochie albastră, până la genunchi, o vestă cenuşie, împreună cu o pereche de cizme de aceeaşi culoare.

-Mă scuzi? Nu prea pot să respir dacă mă strângi atât de tare....

-Ah, scuze...... doar că sunt foarte fericită că ați ajuns însfârşit! Eu sunt Maya! spune aceasta zâmbind

-Aby, încântată! Să înțeleg că eşti fiica proprietariilor?

-Cam aşa ceva!

Ok, e timpul să închei această discuție! Poate e adoptată sau ceva şi nu vreau să fiu nepoliticoasă.

Imediat ce Linda s-a trezit am decis să vedem casa, ferma sau..... ce-o fii

-Mergem sau vreți să mai stați aici? ne întrebă foarte politicos fata de mai devreme

-Eu vreau să mai stăm puțin.... răspunse Linda înaintea mea

In timp ce vorbeam cu Maya, iar Linda se plimba prin grădină, am văzut o figură cunoscută...... foarte cunoscută.... mult prea cunoscută. Ochii ăia, părul......tot! Cum de nu l-am recunoscut?

-Aby..... mai eşti aici?

-Sigur! Maya, pot să te întreb ceva?

-Orice....

-Băiatul acela, spun arătând spre cel pe care îl văzusem acum câteva secunde, e fratele tău?

-Glumeşti? spune aceasta izbucnind în râs. Nu! E logodnicul meu!

În acel moment, simțeam că eu voi fii cea care va leşina. Nu puteam să cred că am suferit atât din cauza lui, iar el nici măcar nu mi-a spus că are o logodnică.

Hey, hey, hey! Ştiu că nu am mai postat de mult timp, dar cartea asta nu e prea citită...... sincer, mă gândeam să o sterg.... voi ce ziceți?

În fine, pe cine credeți că a întâlnit Aby? Cine credeți că e cu adevărat Maya?