Haz de necaz

Nora

Am aflat alaltăieri o-ntâmplare mai cu tâlc,
Trebuie s-o spun și vouă fiindcă nu pot sa tac mâlc.
Mărioara , fată faină, dar un pic cam șugubeață
Se căsători cu Gheorghe, mândru și bărbat de viață.

O duse Gheorghe acasă și i-o prezentă la soacră.
Soacră-sa privi la dânsa, cu privirea-i un pic acră.
Iar a doua zi devreme, nici soarele nu ieșise,
Se duce soacra la noră și cu glas mieros ii zise:

-Mărioară , fată dragă, voi doi fain vă potriviți,
Dar acum a venit vremea odaia s-o zugrăviți.
Gheorghe e plecat la muncă se gândi Măria noastră.
„Las' că trec și peste asta ca doar nu sunt așa proastă."

-Avem var? Întrebă nora, foarte sigură pe ea.
-Avem var, avem de toate dar nu avem bidinea.
Iese Mărie afară, un gând nărăvaș îi vine,
„Pe cine să tund acuma? Să nu mă fac de rușine."

Se duse , găsi pe socru, barba iute i-o retează,
Rezolvă și bidineaua, și revine iar în casă.
-Asta-i bună, zise soacra, însă mai avem o treabă,
Trebuie să vopsim ușa, și asta foarte degrabă.

-Se rezolvă. Vopsea este? Repede o fărbuiesc.
-Este draga și vopseaua. Pensule ne trebuiesc.
-Treaba-i ca și rezolvată zise nora șugubeață
Fuge repede afară, prinde socrul de mustață,

Și i-o tunde vitejește, pensule face din ea,
Repede apoi în casă. Soacra mult se mai mira.
Vine și Gheorghe acasă obosit, mai de cu seară
Când intră și el în curte, inima din piept să-i sară.

Taica-sau urcat în vișin, tremura nevoie mare.
-Ce faci tată sus acolo? Parca te văitai de șale.
-Ce sa fac copile dragă cu nebunele astea două?
Vor să prepare clătite, dar le mai trebuie ouă.