Te-am înfiat
Ca parte din mine.
Nu te-am dat
Cui nu i se cuvine.
Ploaia apasă peste noi,
De fiecare dată mai tare -
Cât pentru doi -
Formându-se o mare.
La fel ca rafala...
Nu ști când vine,
Așa și tu în goană
Ai venit peste mine.
În depărtare fulgeră
Un alt chip îl luminează,
Marea ne-o tulbură,
Pasu-i în apă vibrează.
Cu începutul
Chiar dacă te ia,
Nu schimbă cu nimic faptul
Că ai fost a mea.
Solitudine fără de care
Pe el nu l-aș fi găsit
Și acum nu mi se pare,
Căci știu că am reușit.
CITEȘTI
Solitudine
PoetrySolitudinea îți este camaradul de încredere în momente critice pentru care îi ești profund recunoscător, asta până la apariția ei: persoana care o va detrona într-un final.
