Intindeam pe sarma
cateva ganduri ramase curate,
le scuturam bine ,
sa netezesc cele doua cute
dintre sprancene ,
le prindeam in carlige
sa nu mi le fure vantul obraznic
din privirea ta...
Soarele palid si inocent
avea sa le usuce curand
lasandu-le albe si netede
ca si cum n-ar fi adapostit
nesomnul tau ,
nelinistea mea ,
noptile noastre...
"E vineri ." - spuneam
aruncand un suras
peste trupul tau gol ,
strabatut de uragane ...
Ai tresarit : "Ba e marti !".
Nu era , dar am dat din cap,
oricum aveai sa pleci ,
ce mai conta o minciuna ,
acum, cand se rasuceau comete
pierdute si regasite
pe cerul fierbinte
dintre buzele noastre...
Din prag, te-ai intors
"Cred ca aveai dreptate,
e vineri..." -ai spus ganditor
si-ai iesit ,
desi, acum stiu sigur...
era marti !
