Pe-o foaie albă gândurile se-nşiră,
El stă ş-încearcă s-o cunoască
Dar emoţiile pe foaie se deşiră,
El stă ş-încearcă s-o oprească.
Zgomote, trosnete, lacrimi şi năluci;
Cât mai crezi că poţi să speri?
Cât mai crezi că poţi să duci?
Tot aşa, vă umpleţi de poveri.
O uşă deschisă, o şansă pierdută;
Un viscol de Brumar cu foi zburânde,
O uşă trântită, o iubire nevrută
Trupuşorul rece, inima niciunde.
Paşi grăbiţi, fugind spre infern
Un gând nebun, să îi urmez.
Al ei trup, univers etern;
Tânjind să-l îmbrăţişez.
Amintiri de mult dispărute
În toamnă ele înfloresc,
Însă niciodata n-au fost vrute,
Şi lumea se-ntoarce la firesc.
Ploaie continuă, ploaie absurdă
Lasă-mă pe mine să te scurg,
Lasă-mi mintea in discordă,
Să scap de floarea palidă de-amurg.
