PROLOG

24 3 1
                                    


În inimă pădurii se așternuse o liniște profundă, cabana era inconjurată de ceată deasă ce cobora din văzduh. Mâinile ei, albe și reci așezate la gura șemineului, nu dădeau nici un semn de a se dezgheța. Inimă ei vibra în piept cu o putere supranaturală, sperietură pe care o trăsese era ceva de nedescris. Stătea inlemnită, de parcă cineva ar fi bătut-o în cuie. Aștepta ca teama să-i dispară din suflet. Și-ar fi dorit să nu se alfe acolo în momentul acela. Nu a speriat-o natura, de fapt natura nu o speriase niciodată, era în elementul ei. Aer curat, verde, parfum de toamnă, pentru ea toate acestea erau ca un vis cu greu îndeplinit. Dar în acea seară frica pusese stăpanire pe sufletul și mintea ei.

Fata cu șosete lungiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum