Fata cu șosete lungi

CAPITOLUL 1

Îmbulzeala din metrou mă lasă fără aer că abia aștept să cobor. Mai sunt încă trei stații până voi ajunge la bibliotecă unde mă așteaptă prietena mea cea mai bună. Mi-aș fi dorit să mă teleportez numai să nu mai trăiesc clipele frenetice din acest metrou. Detest viața de oraș, mi-aș fi dorit să mă nasc undeva la munte, sau la țara. Unde este aer curat și multă liniște. Dar nu am avut norocul acesta. Părinții mei s-au mutat în centrul Londrei încă de când m-am născut, trăind înainte într-un orășel micuț numit Roydon, din partea de Est a Essex-ului .

Decizia de a pleca în Londra a fost a mamei, gândindu-se că așa va avea mai mult ajutor din partea rudelor tatălui meu ce locuiau deja acolo. Prin urmare, o decizie foarte proastă. Rudele tatălui meu l-au determinat pe acesta să se despartă de mama din motive futile, nu avea ce caută cu o tărancă.

Un bărbat înstărit să se însoare cu o fată de la țară și mai ales să aibe și un copil de la aceasta era o mare rușine pentru rangul de viță nobilă. Mama mea m-a crescut de una singură, lucrând neîncetat la un restaurant renumit din Londra, unde a întâlnit un alt bărbat care i-a ușurat viața timp de cinci ani. Acesta iubind-o atât de mult m-a accepat și pe mine, dar bucuria nu a durat mult timp, vorba aia "Fericirea nu durează la nesfârșit."

Când eu aveam numai cinci ani jumate, mama a avut un accident grav de masină, în urma căruia a rămas paralizată de la gât în jos. Actualul soț nevoit de consecințe a rămas cu o belea ca mine pe cap. Fiind bărbat cu puțină materie cenușie și mai mult respect pentru el însuși a cedat psihic și ne mai suportând situația de acasă, a început să bea fără oprire. Lucru care îl făcea să mă desteste într-un mod de neimaginat în momentele de ebrietate.

Anii au trecut, iar eu trăiam calvarul vieții alături de un tată vitreg, bețiv și o mamă ce stă mereu la pat. Dar asta nu m-a împiedicat să-mi fac un viitor.

Deși viața mea era un calvar nu am renunțat la studii ci din contră, anul acesta am absolvit la renumitul liceu de artă din Londra, Fine Arts College. Vă întrebați de ce tocmai "ARTĂ"? Răspunsul este simplu "Eu însumi sunt arta, cum aș putea să o disprețuiesc!?"

Metroul se opri în stația la care trebuia să cobor. Agitația și îmbulzeala îmi dau dureri de cap. Coborând în grabă, numai să scap de haosul acesta mi-am pierdut eșarfa. Nici plătită nu mă mai întorc să o recuperez. Ieșind din stația de metrou, traversez strada urmând să mă îndrept spre bibliotecă, dar din urma mea cu un glas pițigăiat mă strigă o tânără domnișoară, cu părul blond, puțin ondulat la vârfuri.

— Faith, Faith, oprește-te! Strigă aceasta după mine ca din gură de șarpe.

Mă întorc brusc uitându-mă în spate nerealizand că mă aflu în mijlocul străzii. Cu viteza luminii o motocicletă închisă la culoare își face apariția la câțiva centimetri de mine. Blonda ce acum se află la o aruncătură de băț de mine mă trase de mână.

— Nenorocitule! Urlu după acel pirat al străzii. Pentru o fracțiune de secundă am reușit să-i văd doar costumul negru de motociclist și corpul solid al acestuia. Nici măcar nu a avut bunul simț să oprească să-și ceară scuze.

— Scumpo, ești bine? Adaugă prietena mea destul de șocată.

— Uite, vezi, de asta vreau să plec din orașul ăsta nenorocit.

— Eu spun să te liniștești draga mea. Hai să mergem să îți iau o cafea caldă,să-ți mai revii un pic.

Trecând strada în grabă de data aceasta, ne îndreptăm spre cafeneaua ce era situată în incinta bibliotecii. Ne așezam la una din mesele din exterior, blonda își aprinde o țigară, în timp ce eu îmi asezăm paltonul.