30 days, reading

[day six] a book that makes you sad

Woa, gee, ai crede că o carte despre incest ar trebui să fie mai fericită.

Spoiler? Nu chiar. Se rezolvă din primele pagini cine face the frick frack cu cine, așa că nu vă zic ceva foarte nou. Ce vă zic, în schimb, e că romanul ăsta e teribil de trist (și asta nici măcar n-are legătură cu faptul că ăia doi sunt frați și își împart mai mult decât doar budinca) și oferă o stare finală, de parcă nimic n-a avut sens niciodată și nici nu va mai avea începând de-acum. E bun, nu mă înțelegeți greșit, are unele dintre cele mai poetice figuri de stil și construcții stilistice pe care eu le-am văzut în proză, e scris impecabil, dar mie, personal, mi-a arătat în flashuri o imagine de-un gri perpetuu (de-aici și the making me sad part of the deal). Superbă, dar monografică. En fin, hai să-i dau și numele înainte să încep să explic acțiunea. 

Vraja Iernii, de Helen Dunmore.

Cred că pe spatele cărții una din criticile sau citatele marcante afirmă ”Un roman despre iarnă”, și asta mi s-a părut veridic și frumos în același timp, pentru că romanul chiar asta este, o carte despre farmecul izolat al iernii (și alegeri sexuale proaste, dar meh, asta e neglijabil pentru publicitatea editorială, bănuiesc (◡‿◡✿) În mare, trasează povestea unei familii englezești cu un oarecare statut financiar și public, un fel de echivalenți antebelici ai WASP-ilor americani, și a conacului în descompunere în care ei își trăiesc zilele. Legătura asta dintre viu & vechi mi s-a părut cu adevărat superbă, și sunt convinsă că și vouă o să vi se pară la fel. Relatată dintr-o singură perspectivă, a lui Catherine (Cathy), fiică și nepoată, cea mai tânără din familie, romanul sare printre trecut și prezent, legând strâns consecințele și cauzele laolaltă, evocând secrete de familie nespuse și trezind necunoscutul. Ea și fratele ei, Rob, se exilează singuri în casa bunicului, capul familiei, după ce mama lor pleacă din motive ambigue pentru noi, urmată de tatăl lor. Acolo, cei doi frați își creează propria lume și își găsesc refugiul, iar legătura puternică dintre ei, susținută de faptul că nu socializează cu alți oameni și că realitatea nu îi atinge, ajunge să transceandă relația arhaică de frate - soră.

Cel mai fermecător, totuși, mi se pare lumea zugrăvită de autoare, acea perioadă chiar precedând Începutul Sfârșitului, primul război mondial, cum a fost supranumit, și stilul în care este scrisă. Povestea se desfășoară trecând prin nebunie și război cu o ușurință aproape dementă, ca și cum întregul plan al realității trece în fundal, iar universul rece a lui Catherine și Rob domnește, sigilat, poate ca să țină exteriorul afară, poate ca să țină interiorul prizonier. Fiecare element al societății engleze trezită brusc la începutul secolului douăzeci este scos în evidență, și asta contribuie la farmecul general al cărții. 

Well, deci, da, carte minunată pe care o recomand persoanelor care vor să o altă perspectivă asupra WWI și care au nevoie de romance psihologic bine scris și de o stare de tristețe incurabilă. Se încadrează, teoretic, în genul historical fiction, dar eu nu am privit-o așa nici cea mai mică secundă, mie mi-a evocat un fel de gothic literary fiction, ca un fel de Margaret Mitchell turned dark (deci, în consecință, turned good). Are aproximativ 400 de pagini, cred, dar eu una am citit-o destul de repede, și, dacă ar fi vorba să o descriu într-un cuvânt, și normal că e un cuvânt în engleză, atunci acela ar fi ”haunting”. Oricum ai lua-o, totuși, poeticul filozofic care reiese din rândurile cărții chiar merită, lucru deloc surprinzător, având în vedere că autoarea e și poetă, nu doar prozatoare. Iar sfârșitul este (wow, ce plot twist) de tip happy end. Așa că, no more no less, happy reading!

”He couldn’t wait to go home and torture himself with the sight of what he could never buy.”