Prada de razboi

-3-

De ce uneori viata e atat de cruda si ne loveste cum si mai ales atunci cand ne asteptam mai putin? Cu ce i-am gresit eu lui ? De ce m-a ales tocmai pe mine? De ce mi-a distrus viata? DE CE? Atatea intrebari fara raspuns....

O alta zi din lumea mea a inceput. Spun lumea mea pentru ca din acea zi eu sunt intr-o lume in care totul e negru iar eu sunt doar un om mort in viata, simt picurii fierbinti ai apei pe pielea mea, pe corpul meu, un corp pe care am ajuns sa il detest de cand el m-a atins, ii simt si acum mainile pe pielea mea iar semnul de pe gat era parca pe zi ce trece tot mai evident.. Imi termin dusul, ma imbrac cu o bluza neagra cu un cap de mort in dreptul inimii si o pereche de blugi negrii rupti in genunchi si cobor in living.

Trecuse aproape o saptamana de cand acel monstru cu chip de om mi-a distrus viata. Nu puteam dormi , cosmarurile au pus stapanire pe mine si nu mai puteam nici macar sa inchid ochii pentru ca il vedeam pe el si tot ce mi-a facut. Nu mai prea mancam iar de vorbit sau iesit afara din casa nici nu intra in discutii, din acea zi blestemata traiesc cu frica, frica de el, frica de a mai iesi sau a face ce faceam inainte, frica de a fi EU....

Viata poate fi uneori extrem de curva.

A fost un psiholog la mine, dar pana in momentul de fata nu a reusit nimic desi, imi punea fel si fel de intrebari. La una din cele 3 sedinte de pana acum m-a intrebat daca imi amintesc chipul celui care m-a violat , iar eu tot ce am putut face a fost sa dau frenetic din cap in sens negativ si sa incep sa plang fugand la mama in brate..

Nu pot spune adevarul, imi e frica de el si de amenintarile lui, stiu ca nu ar ezita sa le puna in aplicare chiar daca tatal meu vitreg e cine e.

- Linisteste-te, totul o sa fie bine draga mea, ai sa vezi. Nu uita ca mereu vom fi langa tine.

- Stiu, mami, stiu.

Doar doua persoane ma fac sa ma simt protejata si in siguranta, mama si fratele meu vitreg, Gabriel. De multe ori cand avem cosmaruri el era cel care ma calma, avea grija de mine, dormea cu mine si incerca sa ma bine dispuna povestindu-mi ce se mai intampla la liceu.

Daca ar sti el ca in acel liceu se afla si cel care mi-a distrus viata.

- Scumpo, stiu ca nu e tocmai un subiect placut si poate nici momentul potrivit, de fapt sigur nu e dar, de maine o sa mergi la cursuri, acolo vor fi prietenii tai si Gabi. O sa iti faca bine iar cu invatatul o sa iti mai ocupi mintea.

- Nu mama, nu vreau sa merg, nu inca, te rog.

- Imi pare rau, scumpa mea, dar e hotarat deja.

Nu te poti inchide in casa si nici sa neglijezi studiile.

- Mama,nu pot sa merg, intelege ca nu vreau, sa mai treaca un timp.

- Niki, am spus ca mergi si am incheiat orice discutie pe tema asta. Iti va face bine sa iti revezi prietenii.

- De ce ma chinui asa? Te porti cu mine de parca nu as fi copilul tau, va urasc. Incep sa plang si fug in camera, ma las usor in jos sprijinita de usa si imi trag picioarele la piept suspinand.

Nu vreau sa merg la liceu, acolo e el iar eu nu vreau sa il mai vad vreodata, nu pot suporta nici macar gandul de fi in aceasi cladire cu acel monstru, il urasc cum nu credem ca pot uri vreodata. nu stiu cand am adormit dar m-am trezit pe jos, tremurand si cu fata plina de lacrimi, ma uit la ceas si vad ca e deja noapte: 01:18 minute, ma ridic si ma bag in pat blestemand soarta mea cruda.

Ma uitam pe geam, stand ghemuita in patura si ma gandeam cum pot scapa de tot cosmarul asta numit viata, de multe ori ii simteam mirosul impregnat in pielea mea si incercam sa scap de el de cate ori il simteam facand dus si frecand pielea pana imi dadea sangele. Pierduta in ganduri, observ pe geam cum cerul se crapa in doua si isi revarsa furia prin tunete si fulgere si ma acompaniaza plangand odata cu mine, ma ridic usor si ies pe balconul camerei mele, ma uitam la cer si parca plangea pt mine si suferinta mea. In nici doua minute eram uda din cap pana-n picioare dar nu imi pasa, ba din potriva, simteam ca stropii reci si desi ai ploii ma curatau de ceva ce nici eu nu stiam iar vantul batea parca mai tare ca niciodata.