Zilele treceau iar George mergea în fiecare zi la patul ei,o vedea atât de frumoasa încât nu își putea lua gândul ca nu va mai fi într-o buna zi. El se uita la aparatul care indica bătăile inimi și lacrimile i se rostogoleau în obraji. O atingea și ii mângâia fata slăbită cu răni. După ce veni timpul sa plece el o sărută pe frunte și pleca din nou pe coridor.Dupa un timp ii suna telefonul:
-George ,te rog vino acasă, știu ca suferi mult și noi suferim cu toți pentru Anca dar nu poți sa te distrugi și tu!
-Nu mama!Nu!Nu pot pleca fără ea!Simt ca nu mai vreau nimic pentru mine!Vreau doar o minune!
-Te rog ai grija de tine !eu o sa ma rog pentru Anca ,pentru voi!
-Pa mama!
