Asa mama,asa fiica(vol. 2)

Capitolul 2

                                                                               Felix

Urcam scările blocului când am auzit vocea mult prea cunoscută a fetei.Un "Nu mă joc." mi-a mângâiat urechile. Vocea ei era subțire şi puțin piţigăiată atunci când ţipă, însă părea că dacă aş putea gusta din ea, ar avea gust de miere.Râsul ei era mereu cristalin. Nu cred că o văzusem vreodată să nu zâmbească.

Am bătut la ușa , așteptând 30 de secunde până am auzit bocancii de armată ai lui Jhonny mergând pe duşumea. Ușa s-a deschis cu un clinchet , iar faţa zâmbitoare a lui Jhonny m-a întâmpinat călduroasă.

-Credeam că nu o să mai ajungi! Intră. Avem treabă de făcut.

I-am zâmbit înapoi şi am intrat.Apartamentul nu era cine știe ce , însă Jhonny îl aranjase după gustul lui. Deși era foarte intimidant şi avea aspectul unui bătăuş, era , de fapt , un om foarte simplu , cu o inimă extrem de mare. Îi place să citească şi să picteze,iar sufleul lui era cel mai bun din întreaga lume. Eu , cel puțin , nu mâncasem ceva mai bun de atât. Prima oară când a venit la mine , nu ştia că tatăl meu este în spital şi că locuiesc singur, însă când a aflat a început să vina la mine regulat, gătindu-mi , ajutându-ma cu temele sau orice altceva aveam nevoie.

"Ding!Ding!"

Soneria a făcut un zgomot de clopoțel.Nici nu mă descălţasem încă , deci cum de sună cineva?Bănuiam că Jhonny şi-a făcut deja prieteni în bloc , deși nu era genul lui să facă legături în timpul serviciului,chiar dacă era un om foarte prietenos.

Am deschis uşa ,la capătul ei doi ochii de gheaţă aşteptându-mă.Faţa ei părea surprinsă , ca şi cum nu se astepta ca cineva să răspundă.Oare a greşit uşa?Ar trebui să îi spun ceva?De ce nu se mişcă şi nu spune nimic?Părul ei vişiniu se scurgea pe umeri,părând a fi un lac însângerat.Faţa ce era albă de obicei , acum prinsese culoare mai rozalie din cauza frigului.Buzele cărnoase mă făceau să mă gândesc la cele mai neastâmpărate lucruri.

-Elisa ,ai greşit uşa!s-a auzit o voce din fundal

Am reuşit să-mi dezlipesc ochii de pe ea ,zâmbindu-i fără motiv mamei sale.Aceasta mi-a zâmbit înapoi,trăgând-o pe Elisa după ea.Am închis uşa, un pic cam prea tare.Mi-am dat căciula jos , aşezând-o în cuier alături de haină ,iar jos , pe tăviţa cenuşie am pus bocancii negrii.Şosetele mele verzi mă făceau să alunec adesea , aşa că am acceptat să port papuci.

Sufrageria nu era exagerat de mare , însă era destul loc să ne putem înşira planul.Hârti erau aşezate pe pereţii camerei , poze, bileţele,locaţii , nume.

-Ah, nu-ţi bate capul acum cu asta.Ştiu că ţi-am zis că vom lucra imediat ce ajungi ,însă drumul a fost obositor, deci îţi voi arăta lucrurile de bază , bine?

-Sigur.

L-am urmat pe Jhonny până în camera alăturată, ce urma să fie camera mea.Un pat din lemn cu lenjerie albastră se odihnea pe parchetul gri.Perdelele erau trase , singura lumină venind de la uriaşa lampă din mijlocul tavanului.Lângă pat , era un dulap ,deocamdată gol.În partea stângă a cemerei un birou din lemn de nuc ,acompaniat de un scaun de birou,negru , mă aşteptau să încep lucrul.Câteva rafturi zăceau atârnate pe abia zugrăviţii pereţi.Mi-am aruncat ruxacul pe covorul ,rotund,albastru şi m-am trântit în pat.

-Deci , camera mea sunt acele lucruri de bază?

-Nu.Însă tu , fiind leneş , trebuie să te arunci direct în pat.Nu ştiu cum ai supravieţuit până acum , mai baiete.Hai ,sus , trebuie să-ţi arăt ceva.

M-am ridicat din pat ,trăgându-mi în jos bluza gri , lălâie.Am mers lângă dulap , alăturându-mă lui Jhonny.

-Să şti că ştiu şi singur să îmi aranje....Ce e asta?!

-Un tunel.

-Care duce?

-În camera ei.

Ochii mi s-au făcut de trei ori mai mari ,iar gura a schiţat un zâmbet şters.

-Eh , hai şi tu acum!Numai la perversităţi te gândeşti!

Am început să râd , însă în mintea mea , încă îmi imaginam scene perverse.

-Asta , duce în dulapul ei.E pe partea stângă , lângă pat.Ai grijă cum te mişti ,zgomotul făcut de uşile ei e infernal.Oricum , pe peretele dulapului ei este o uşiţă prin care o să intri tu.Ai grijă , tunelul e strâmt.Să nu te gândeşti  că a fost făcut ca să stai tu comod.Ah ,de fiecare dată când pleci , ai grijă să închizi uşa bine ,altfel s-ar putea prinde.

-Stai putin , de ce m-aş mai întoarce?Eu trebuie să termin cu ea.

-Căpitanul a spus ca vrea să fie sigur ca e ea.Ne trebuie câteva mostre.

-Ce fel de mostre?

-Păr,salivă,sânge.

-Să zicem că părul îl iau uşor,dar saliva?Doarme cumva cu gura deschisă şi limba pe afară ?Dacă nu , o să fie foarte greu.Şi ,Jhonny , serios?Sânge?Cum ar trebui să fac eu să iau sânge?Mai ales în timp ce doarme.

-Pune-ţi mintea la contribuţie!O să mă gândesc şi eu ,însă nu te baza doar pe mine.Eu am şi alte lucruri de făcut.

Mi-am dat ochii peste cap şi m-am trântit în pat , învelindu-mă.

-De ce naiba e aşa frig aici?

-Dacă îţi e frig , fă bine şi dă drumul la căldura.Doar în camera ta ,nu în toată casa.Nu vreau să încep să transpir din cauza ta.

-Nici eu nu vreau , stai calm!

Jhonny mi-a aruncat o carte în stomac şi apoi a râs , acompaniat de râsul meu.Mi-am pus căştile în urechi ,stând şi gândindu-mă cum să iau acele mostre.

-Felix!Băiete!Trezeşte-te!

Am deschis ochii.Când am adormit?Nici nu mi-am dat seama.

-Ce?

-Mama lui Elisa e la uşă.Te caută.

-Ah,numai la ore dastea pot veni si ei?!

-Ai adormit de 10 minute.spune Jhonny râzând

Am deschis uşa de la intrare , văzând-o pe mama Elisei ,îmbrăcată în trening , zâmbindu-mi.

-Bună ziua!îmi spune ea zâmbitoare.Nu am vrut ca fata mea să te deranjeze mai devreme.Sincerele mele scuze pentru asta.Noi tocmai ne-am mutat şi a încurcat uşa.

-Mi-am putut da seama.Fata dumneavoastră merge la liceu ,nu?

-Da.Am înscris-o la cel mai apropiat liceul.Colegiul National Elena Cuza.

-Ce coincidenţă!Şi eu tot acolo merg!

-Serios?Vai , Elisa va fi aşa de bucuroasă să audă.

Mă îndoiam amarnic de aşa ceva , însă am continuat să zâmbesc.

-Nici nu m-am prezentat!Eu sunt Ali!

-Felix.Încântat.

-Cel de mai devreme , era tatăl tău?

-Nu , nu.Era doar un unchi.

-Ah!Am crezut...

-Da,ştiu.Oricum , din moment ce mergem amândoi la acelaş liceu,aş putea să îi arăt împrejurimile.

-Desigur!Asta ar fi minunat!Îţi mulţumesc foarte mult.

-Spuneţi-i că ne vedem pe scara blocului , la 7:30.

-Desigur!La revedere.

-La revedere.O zi plăcută.

Am închis uşa ,simţindu-mi gura amorţită de la atâta zâmbit.

-Deci , ce vroia?mă întrabă Jhonny

-Să îşi ceară scuze pentru mai devreme.

-Aha.

-Şti ce?Cred că am găsit o modalitate de a lua mostrele.

______________________________________________

Stiu ca e tarziu si putin ,insa sper sa va placa oricum!E cam mult dialog in acest capitol.O sa incerc sa nu mai fac atat de mult!