Capitolul 1

110 12 1
                                    

          NU ESTE INCA EDITAT!!SCUZE DE GRESELI , VOR FI REMEDIATE!

____________________________________________________                                                                         

                                                                                Elisa

Maşina mergea încet pe drumurile neasfaltate ale străzilor strâmte şi înghesuite.Ajunsesem în Bucureşti , însă nimic nu-mi acaparase atenţia până acum.Clădirile din renumitul centru vechi , erau urâte , neîngrijite.Mă gândeam că vor fi mult mai spectaculoase.Ca şi cum ai merge într-o călătorie în timp , înapoi în secolul 18 !Asta m-ar fi impresionat.În schimb nu am văzut decât oameni ţipând , puşti făcând poze şi oameni care vorbesc mult prea tare la terase.Ironia face ca eu totuşi să vreau să stau în unul din aceste "frumoase" cartiere.Unirii , Victoriei,Universităţii până şi Herăstrău!Orice!Însă noi (fiind ea) , am ales Drumul Taberei.Mama a zis că acolo a copilarit bunica , însă asta încă nu a clarificat de ce trebuie să ne mutam şi noi acolo.Totuşi , suntem cineva , nu?

Mi-am lipit cu putere capul de geamul maşinii ,dând muzica din căşti cât mai tare posibil , aşteptând să văd cum va arăta apartamentul în care vom sta.

                                                                               *  *  *

Pomii se balansau încet , plini de zăpadă.Pe jos , oamenii îşi duceau copii cu sania lângă parcul din apropiere.Blocul în care urma să stau nu părea cine ştie ce , însă peisajul pe care îl vedeam , nu se compara cu nimic!Era linişte , natura era calmă , balansându-se încet odata cu vântul.Fulgii zburau în direcţiile indicate de vânt ,acesta biciuindu-mi încet faţa.M-am îndepărtat de maşină , zâmbind ca un copil mic în noaptea de Crăciun.Niciodată nu admirasem fulgii , zăpada , vântul,natura.Niciodată nu îmi păsa.Acum însă , simt ceva în interiorul meu.Ceva plăcut.Minunat.Ceva ce nu am mai simţit de mult ,mult timp.

-Elisa , vi odată?Ai destul timp să te joci în zăpadă!strigă mama

-Nu mă joc!strig şi eu înapoi la ea.

Am tras încet căciuliţa de culoare muştar peste cap şi am alergat înspre bloc.Nasul îmi era rece şi îngheţat , iar obrajii roşii.Mama mi-a pasat cheia şi am deschis uşa blocului intrând val vârtej în el, simţind căldura în fiecare os.

-Ultimul etaj, la stânga.mi-a zis Daniel

Niciodată nu îi zisesem tată.Nu ştiam de ce , însă instinctul îmi spunea că nu e corect.

Scările parcă nu se mai terminau,lăsându-mă fără suflare ,însă continuam să urc , uitând de durerea din piept.Când am ajuns la ultimul etaj am observat uşa ce imita un lemn stacojiu.Era foarte groasă şi bănuiam că şi grea.Am vrut să intru , însă era încuiat.Nu aveam cheia la mine aşa că am sunat ,din obişnuinţă.

Surprinzător,uşa s-a deschis lăsând la vedere un băiat în blugi cu un sacou negru pe el.Flugii de nea din părul lui negru ieşeau în evidenţa ,arătând că tocmai venise de afară şi de asemenea făcăndu-l să arate foarte dulce , deşi avea înfăţişarea unui bărbat foarte puternic.Ochii lui verzi mă săgetau din priviri , analizându-mă ,parcă arzându-mi pielea cu privirea.Eu însă nu mă puteam mişca din loc.Mă uitam în ochii lui şi aşteptam ceva.Nu ştiam exact ce , însă ceva.Un semnal că pot pleca , o comandă , orice.

-Elisa ,ai greşit uşa!mi-a zis mama

 M-a luat de braţ salutând din cap băiatul.Acesta şi-a luat ochii de la mine şi a zâmbit către mama mea , ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat , iar apoi a închis uşa.Totuşi , nimic nu se întâmplase.În gândul meu însă, o mie de ani au trecut stând şi privind acei ochi verzi.

Asa mama,asa fiica(vol. 2)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum