Criminal | taehyung

+opt+

"Yujin, fata cunoscutului avocat al Coreei, a fost data drept dispărută. Nimeni nu a mai văzut-o de cinci luni. Multa lume crede ca a murit, altii ca inca mai traieste. Politia incearca din toate puterile sa o găsească, chiar daca le este foarte greu, deoarece nimeni nu stie unde poate fi!"

-Oh, biata ei familie. Cred ca sufera foarte mult. mi-a spus mama, uitându-se in continuare la TV.

-Mda...cine stie. i-am zis cu gura plină cu mancare.

-Cum adica cine stie? Pierderea unui copil este ceva ingrozitor. Psihologii spun ca ramai cu traume si este greu sa te recuperezi dupa asta si...

-Da, da. Am inteles. Sper ca eu sa nu dispar. Nu vreau ca tu, mama mea, sa suferi. i-am raspuns, ironia din vocea mea fiind foarte evidentă .

Am auzit-o pe mama cum a oftat. M-am ridicat de la masa si mi-am pus farfuria in chiuveta. Am deschis frigiderul ca să-mi iau Cola, dar nu era.

-Nu mai avem suc?

-Nu cred. Oh, acum si eu am pofta de suc. Jisoo, du-te tu, te rog, si cumpara o scticla de Cola  de la magazin.

-Bine. i-am spus.

Am iesit din bucatarie si m-am dus sa ma încalț. Mi-am luat hanoracul negru pe mine si am deschis usa casei.

-Cumpar eu din banii mei. Pa! am strigat, apoi am iesit afara.

Era întuneric. In timp ce umblam pe strada mica si pustie, ma uitam din cand in cand spre cer. Din pacate, de cand ne-am muta in Seoul, nu am mai vazut stele noaptea. Mereu cand ma uitam la stele, simteam o unda de pace ce ma făcea sa ma simt o fata normala.

Am intrat in magazin. Am umblat cateva minute prin el, cascand gura pe la rafturile cu mancare. Am luat o sticla de Cola, apoi m-am dus la casa.

-5,000 de won, va rog. a zis casierița.

Am scos o bancnota de 5,000 de won din buzunar si i-am dat-o. Dupa ce i-am mulțumit, am luat sticla de Cola in brațe si am iesit din magazin.

Am hotarat sa nu merg direct acasă, ci sa ma mai plimb putin. Cel mai mult mi-au placut cand m-am mutat aici au fost străduțele înguste pe care ma pot plimba fara sa imi fie frica.

In timp ce ma plimbam si incercam sa ma relaxez, s-a auzit un pocnet. Acel tip de pocnet pe care l-as recunoaște oricand. Cineva tocmai trăsese  cu pușca.

M-am uitat rapid in stânga. Imaginea din fata mea m-a facut sa înțepenesc. Un baiat cu un pistol in mana statea si se uita la o fata cum zăcea moarta pe jos.

Mi-am amintit. Mi-am amintint acea trauma din trecut. Tipatul fetei. Pocnitura. Sângele care ieșea din capul ei. Toata întâmplarea se derula in capul meu. Insa nu realizam, proasta fiind, ca in timp ce eu retrăiască acea trauma, baiatul se îndrepta spre mine.

Am vrut sa plec încet, dar era prea tarziu. El m-a prins de braț, trăgându-ma cu fata spre el. Am vrut sa ripostez, sa incerc vreo mișcare de apăre, dar degeaba. El era puternic.

-Locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Pacat. mi-a zis el, răutatea din ochii lui dându-mi fiori.

-Nu chiar. Am mai mai vazut din astea, asa ca nu ma afectează. Daca te gândești ca m-am speriat, greșești.

Incercam atat de mult sa par cat mai naturală. Nu minteam. Am mai vazut o scena de genul asta, dar in acel moment eram foarte speriata. Nu ca tocmai am văzut o crima, ci ca viata mea era in joc.

-Serios? Atunci perfect.

Mi-a zambit usor. Era un zambet crud, in nici un caz unul care sa ma liniștească.

Parca cu viteza luminii, baiatul și-a ridicat mana si cu mânerul pistolului m-a lovit in cap.
Impactul a fost mare, asa ca am leșinat. Tot ce stiu e ca in momentele in care ma adânceam in întuneric, ma gandeam cum va trai mama fara mine. Credeam ca voi muri.

A/N: Pentru cei care nu au inteles, acum povestea va continua cu o alta fata, Jisoo. Nu pot sa va zic nimic de Yujin. Prefer sa va tin in suspans decat sa va spun daca e moarat sau nu.

Si imi pare foarte rau ca nu am mai scris de vreo 3 luni, cred, dar nu am putut scrie. Nu m-am simtit in stare sa ma apuc sa scriu. Eram prea preocupata de alte lucruri.

Imi cer scuze, din nou, si sper sa postez mai rapid de acum incolo urmatoarele capitole.

Multumesc mult de sustinere! Apreciez foarte mult!