- Nu mă atinge!
Strânsoarea se simte din ce în ce mai puternic, genunchii îi sângerează fără oprire, lacrimile îi curg picătură cu picătură, este slăbită, mult prea slăbită. Se uită pentru a mia oară în jurul său și vede același lucru ca dățile precedente. O cameră goală a cărei pereți sunt albi. Atât. Nimic altceva.
În aria ei vizuală apare din nou figura pe care a ajuns să o urască pe zi ce trece mai mult. Deschide gura pentru a-l înjura măcar pentru ultima dată dar bucata de scotch care face contact cu buzele ei reci într-o fracțiune de secundă o oprește. O vede plângând și asta face situația și mai amuzantă pentru el. Se apleacă până când privirile lor se intersectează dar apoi o privește din cap până în picioare parcă nevrând să se mai oprească, după puțin timp revenind din nou la contactul vizual pe care l-a întrerupt.
- De ce te uiți așa la mine? Ți-e dor să ne privim cum o făceam înainte?
Îi desprinde scotchul de la gură pentru a auzi ce are de spus și schițează imediat un alt zâmbet odată ce aude începutul exclamării.
- Ești un nenorocit, Ash!
Zâmbetul îi piere și își ia expresia de om serios, neîntârziând cu o replică pe măsură.
- Mi-ai mai spus asta!
În urmă cu 2 ani
-La naiba!
O altă înjurătură îi iese pe gură atunci când constată că a pierdut pentru a doua oară metroul. Își pune mâinile în cap și se trântește sâcâită pe scaunul din spatele ei.
Gândul că o să întârzie o face și mai neliniștită, dar nu are de ales, tot ce poate face este să aștepte următorul metrou care duce în direcția potrivită.
Își închide ochii pentru maxim 10 secunde, iar când îi deschide tot ce vede este întunericul, care o face să se cutremure. Se uită în jur aproape adormită și realizează că este singură în stație, geanta și orice alt lucru important lipsindu-i. Se cotrobăie prin toate buzunarele cu disperare, dar tot ce găsește sunt 10 dolari amărâți. Analizează situația încercând să găsească un plan de scăpare, dar tot ce îi trece prin minte este plecarea cât mai rapidă din zonă. Își ia un tichet și urcă în primul metrou care ajunge în stație. Se așează pe scaunul de un gri închis și stă liniștită, abia ținându-și lacrimile în frâu. Se uită pe geam fără întrerupere și se gândește dacă să coboare în stația care urmează sau nu.
- O sa cobor peste 2 stații, își spune mai mult șoptit.
Metroul oprește în una din stațiile în care fata a amânat să coboare. O altă persoană urcă în vehicul și dintre toate locurile goale, alege să se așeze cât mai aproape de ea.
Nu îl bagă în seamă pe bărbatul din fața sa, deși în interiorul său este stânjenită din cauza privirilor pe care i le aruncă. Stația mult dorită este foarte aproape, se ridică de pe scaun, își așează părul și iese din metrou cu bărbatul pe urmele ei. Privirea fetei este în toate direcțiile, uitându-se la împrejurimi cu mare atenție și grijă. Se așează pe o băncuță lângă singurul om care pare să cunoască zona, își drege glasul și începe conversația timid.
- Scuză-mă!
Bătrâna se întoarce uitându-se ciudat la ea, parcă încercând să o facă să-i citească privirea.
- Cu ce te pot ajuta, fata mea?
Glasul doamnei era tremurat, era o femeie destul de învârstă care afișa un zâmbet inocent și larg care o făcea pe fată să se calmeze. Avea o voce caldă, care i-a adus aminte de bunica ei, care a avut grijă de ea, dar care a și părăsit-o.
- Unde sunt?
Un chicotit mic din partea bătrânei o face pe fată să zâmbească în ciuda îngrijorării, fricii, stresului. Dintr-o dată, zâmbetul bătrânicii dispare și devine serioasă de parcă ar fii o altă persoană.
- Ești într-un loc în care nu ar trebuii să fii, fata mea! Pleacă repede de aici cât încă mai ai timp. Fugi departe de locul ăsta. Fugi!
Încearcă să proceseze tot ce i-a spus bătrânica, dar toate calculele îi dau cu virgulă.
- Pleacă de aici! Plea-...
Nu termină propoziția, căci un glonț o oprește..
Fata se freacă la ochi insistent, crezând că asta este din nou una din repetatele vedenii pe care le are atunci când este agitată. Se apropie lent de corpul doamnei și atinge porțiunea însângerată, vrând să se convingă că asta nu este doar în imaginația ei. Își privește mâna roșie, plină de sânge și își mușcă buza inferioară cu putere în același timp cu speranța de a se trezii odată din acest coșmar.
