Așteptam să vină meditatorul .
Părinții mei erau ca de obicei plecați.Aud soneria și mă grăbesc să deschid.—Tu trebuie să fi Adevon.
Spune iar eu mă blochez.Se pare că meditatorul era chiar fostul badboy al liceului, a terminat liceul acum un an.—Da eu sunt.
Spun și îi fac loc să intre.—Sunt Zayn, sigur știai deja.
Spune întinzând mâna spre mine.—Cum aș putea să-l uit pe arogantul școlii.
Spun zâmbind dar ultima parte am încercat să o zic mai încet.—Deci de unde începem?
Spune iar eu îi fac semn să mă urmeze .
Ajungem în camera mea unde îmi scot un caiet.Se pune pe unul dintre saune și își scoate câteva cărți din ghiozdan.
—Matematica de a XII a este foarte ușoară.Iar cu ajutorul meu o să ajungi să ai numai 10.
Spune zâmbind. De ce e așa îngâmfat ?!
—Oh ar trebui să îți mulțumesc de acum ?
Spun sarcastică iar zâmbetul lui dispare.În timp ce mi-a explicat câteva exerciții am rupt tăcerea.
— Deci cu ce te ocupi acum după terminarea liceului?
Spun— Păi tranșez persoane și le pun în cutii trimițândule în Narnia. Adevon, nu sunt plătit să-mi discut viața cu tine, sunt plătit ca sa te ajut la matematică.
Spune sarcastic în timp ce se așează în patul meu.— Dar ești plătit să te pui în patul meu?!
— Mi-ar plăcea să fiu plătit să stau cu tine în pat. Dacă ști ce zic.
Spune rânjind.
CITEȘTI
Meditator
FanfictionEra deșteaptă dar părinții ei își doreau ca ea să fie cu mult mai mult, au angajat un bărbat să o mediteze dar ce se întâmplă când în urma unui examen trecut cu ajutorul lui, ea accepta sa iasa cu el ?