Cu lacrimi in ochi pedalam rapid bicicleta.De ce plangeam?Nici eu nu stiam.Poate pentru ca l-am vazut dupa atat timp pe Jullian.Nu trebuia sa ii raspund asa,nu ar fi trebuit sa plec.
Ajungand , ma schimb in ceva mai comod.Imi fac un ceai si incep sa ma uit la un film.Sunt atat de singura.Nu am inteles niciodata de ce lumea nu sta pe aici.Nu am avut niciodata un vecin, probabil ca oamenilor le place mai mult galagia orasului decat linistea de aici.Nu mai suport plictiseala din casa asa ca ma incalt si incep sa ma plimb prin padure.Asta fac de fiecare data cand ma enerveaza stirile de la televizor sau plictiseala.
Ma tot plimb prin padure pana ajung la o casa.E singurul om care sta mai aproape de mine,dar niciodata nu a iesit .Am incercat de mai multe ori sa bat la usa sau in geam dar casa nu e asa primitoare asa ca am fugit de fiecare data.Si nici acum nu o sa ma apropii mult.Deja se intuneca asa ca ma intorc inapoi,maine trebuie sa ma trezesc de dimineata.
