Te implor! (Kaisoo)

VI.

Kyungsoo era intins în patul lui Suho, așteptând ca acesta să vină și să îi aducă sucul de portocale. Cei doi aveau un proiect important pentru ora de muzică. Suho trebuia să compună melodia, iar Kyungsoo să o cânte în fața întregii școli, ceea ce pe Soo îl deranja la culme. Dar asta nu e partea cea mai rea. Cei doi nu aveau nici măcar o idee despre ce să scrie, de fapt, lui Kyungsoo nici măcar că-i păsa. După toate lucrurile petrecute, s-a adăugat la 'lista de depresii a lui Kyungsoo' și ultima ceartă cu Jongin. Kyungsoo nu și-ar fi închipuit că cele două cuvinte ar putea ieși din gura lui în fața iubirii sale. "Te urăsc! Te urăsc! Te urăsc!" aceste cuvinte i-au sunat și vor continua să sune în mintea sa, probabil până când durerea va dispărea.

Suho intră în cameră cu o tavă mare și argintie, iar pe aceasta erau așezate niște gustări pe care Kyungsoo nu le putea recunoaște. Tot ce știa el, era că arătau bine.

-Scuze, mama e foarte agitată când aduc un prieten acasă! A spus el, puțin rușinat.

-Ah, nu e nimic! Am avut timp să mă gândesc la tema noastră. A mințit el elegant. Tema e ultimul lucru la care Kyungsoo se gândește. Deși ar vrea să-l uite pe Jongin, tot ce este în mintea lui, e băiatul acela înalt, cu pielea mai închisă la culoare și cu mirosul acela plăcut de vanilie. Ce ironie, piele de ciocolată cu miros de vanilie.

-Deci, la ce te-ai gândit? Care să fie tema? Spuse Suho în timp ce se așeza pe pat, lângă Kyungsoo.

-Ăă- la..

-La Jongin, nu-i așa?

Cuvintele lui Suho îl luară pe Kyungsoo prin surprindere. E chiar atât de evident că tânărul băiat nu era bine după despărțirea dură de Jongin?

-N-Nu știu.. Poate.. Ah- da! Spuse el, sprijinindu-si fața cu propriile palme.

-Ce spui dacă tema cântecului va fi durerea? Durerea provocată de persoana iubită?

-E alegerea ta, tu compui, iar eu cânt. Spuse acesta cu o aură tristă in jurul său.

Suho se apropie mai mult de Kyungsoo, punându-si mâna dreaptă pe piciorul băiatului mai scund.

-Știi, poți să vorbești cu mine dacă vrei. Eu sunt aici să te ascult. Spuse acesta, luandu-i mâna într-a sa. Kyungsoo își deschise ochii larg, privindu-l puțin nedumerit pe Suho.

-Ah, e in regulă! Sunt bine, dar dacă ceva se întâmplă, te voi anunța. Zâmbi acesta, fals, ca întotdeauna.
Trebuie să plec, bunica a spus că are nevoie de ajutor azi. Ne vedem mâine la școală, spuse acesta in timp ce cobora scările grăbit pentru a nu-l lăsa pe Suho să-l conducă.

Kyungsoo se simțea vinovat, de ce trebuie să fie îndrăgostit de o persoană care nu-l iubește? In loc să fie fericit cu cineva care l-ar aprecia pentru ceea ce este și nu și-ar dori nimic mai mult de la el. Acesta ajunse acasă, dar spre surprinderea lui, în fața ușii sale se afla o siluetă înaltă. Jongin. Acesta se apropie, iar când era față în față cu băiatul mai înalt, Kyungsoo îl ocoli, dar intr-o secundă Jongin îl prinse de încheietura fragilă a mâinii sale.

-Pot să intru, te rog? Spuse acesta cu fața lui tipică de cățeluș plouat după care Soo se topea.

-Nu! Spuse acesta, încercând să-și elibereze mâna din strânsoarea lui Jongin.

-Doar puțin, vreau doar să vorbim puțin! Te rog!

-Puțin! Spuse acesta deschizând ușa.

Jongin intră și el în urma lui Kyungsoo, lăsându-si paltonul in prea obișnuitul cuier al băiatului mai scund de înălțime. Jongin îi știa casa lui Kyungsoo ca pe degetul mic. Având în vedere că și-a petrecut o mare parte din cei 4 ani de liceu în această casă, ar fi prea ciudat ca Jongin să nu considere acest loc a doua lui casă.

-Halmeoni!! Strigă Jongin, apoi se duse să o îmbrățișeze pe bunica lui Kyungsoo după tejgheaua din bucătărie.

-Ah, Jongin-ah! Cum te mai simți? Spuse aceasta, mângâindu-i părul castaniu și moale.

-Sunt bine, halmeoni. Văd că și tu te descurci, râse acesta.

-Haha, bineînțeles! Cine i-ar mai da de mâncare puiușorului meu mic dacă eu nu m-aș descurca?

-Voi avea eu grijă de el întotdeauna, nu-ți face griji, halmeoni! Jongin se întoarse pentru a-i vedea expresia lui Kyungsoo, dar acesta plecase deja în camera sa de la etaj. Jongin o sărută pe bunica lui Kyungsoo pe obraz și urcă sus. Ajuns în fața ușii, acesta o deschise ușor, lăsând la iveală un Kyungsoo întins pe pat.

-Nu vreau să vorbim despre nimic, Jongin. Sau poate vreau, vreau să îți spun că ar trebui să nu ne mai vedem..

Jongin se întinse lângă Soo, iar acesta se mută mai spre margine, lăsând puțin spațiu intre ei.

-Eu vreau doar să-mi mai dai o șansă, Kyungie! Ți-am spus că a fost cea mai mare greșeală pe care aș putea-o face, spuse Jongin uitandu-se pe tavan. Te vreau înapoi Kyungsoo! Nu ai idee cât mi-e de dor să te strâng în brațe, să îți simt buzele, să te țin de mână când mergem pe stradă, să te sărut pe gât când facem sex și să îmi trec mâna prin parul tău perfect atunci când ne trezim dimineața unul lângă celălalt. Te rog, doar o șansă, Kyungsoo!!

Lacrimile începură deja să se formeze in colțul ochilor lui Soo, iar apoi acesta își acoperi fața cu mâinile pentru a nu-l lăsa pe Jongin să-l vadă in ce hal a ajuns.

Dintr-o dată, de pe noptieră se auzi un mic 'beep'. Jongin luă telefonul lui Kyungsoo, iar acolo era un mesaj.

From: Junmoney 💗
To: SooSoo 💚

Îmi pare rău dacă te-ai simțit inconfortabil când te-am ținut de mână, mianhae! 💙

-Deci deja m-ai înlocuit.. Îmi pare rău pentru ce am făcut, extrem de rău! Te iubesc mult și sper că vei fii fericit, baby! Spuse acesta in timp ce se ridică din pat, dar intr-o secundă Kyungsoo îl trase înapoi în pat luându-l în brațe și adâncindu-si fața în gâtul acestuia.

-N-Nu pleca, tâmpitule! N-Nu mă părăsi din nou!! Spuse Kyungsoo plângând.

-Nu aș putea! jongin îi sărută părul și îl strânse și mai tare în brațele sale masive!

Am avut și eu timp să scriu, intr-un final!! Îmi pare rău! Aștept voturile și comentariile voastre. See ya, guys!!