Death - H.S

Chapter 2. Surpriza

Autobuzul ca și azi dimineață s-a oprit în stația care este aproape de casa mea iar eu am coborât repede din el

-Pe mâine frumoaso! mi-a spus șoferul închizând ușile, dispărând la capătul străzii. Uneori omul asta e foarte enervant, ei bine... i-am spus de o mie de ori numele meu, dar el de fiecare data ma cheamă cu porecla "Bella" (frumoasa).

De îndată ce ochii mei s-au mutat de pe de autobuz, am făcut doi pași și am observat o mașină parcata în fata garajului casei mele. Dar asta e surpriza mea?  Am intrat în casa trântind ușa.

-Mama, sunt acasă! Ea cu un zâmbet tipărit pe fata a venit sa ma întâmpine cu bratele deschise.

-Ai observat mașina parcata afara?

-Da, am spus și imediat niște dubii mi-au invadat mintea. Sa fie chiar cu adevărat asta surpriza? Mașina asta e tot opusul viselor unei adolescente. O mașină de armata......pana și mimetica!

-Dar .. nu-mi spune că asta este surpriza, am început cu un zâmbet fals pe față. În cazul în care chiar asta e surpriza nu vreau sa o dezamăgesc supându-i ca nu-mi place.

-Nu, absolut nu..... surpriza ta este în bucătărie, a spus ea împingându-mă ușor spre bucătărie. M-am întors să ma uit o ultima data la ea și i-am zâmbit, pentru a alerga apoi în bucătărie, unde am văzut un comandant al armatei care acoperă un alt bărbat.

-Bună Isabella, mi-a spus omul care mi-a făcut un zâmbet la care lipsesc câțiva dinți. Mi-a venit greata sa ma uit la el, dar deja am intuit cine e în spatele omului fără dinți în gura. 

Am așteptat ani acest moment și acum în cele din urmă dorința mea devine realitate. Când omul ala respingător s-a mutat, a apărut altul înalt, mult mai frumos, cu o ușoară nuanță de culoare gri amestecata cu parul lui negru. Ochii lui albaștri strălucesc de bucurie în timp ce se uita la mine..... fetița care a crescut atât de mult de când el a plecat la război în Irak .

-Tată, i-am spus aruncându-mă în brațele sale și niște lacrimi de bucurie au început sa își facă apariția pe fata mea.

-Micuța mea Isabella, nu știi cât de mult mi-ai lipsit!, a spus el în șoaptă odihnindu-și capul pe parul meu sărutându-l ușor.

-Ei bine, acum eu pot pleca, a declarat comandantul din spatele nostru.

-Sigur,  răspunde tatăl meu, și apoi el a părăsit încăperea.

-Ai crescut atât de mult, mi-a spus când am rămas singuri. Și eu ași vrea sa spun ceva, dar nu l-am mai văzut de mult timp și sincer nu îmi mai amintesc multe despre el. Dar toate fotografiile și videoclipurile pe care ni le-a trimis au fost suficiente pentru a menține vie amintirea lui..

-Da tata , am spus, și apoi el mi-a mângâiat ușor obrazul.

-Deci, ți-a plăcut surpriza? a întrebat mama intrând în bucătărie. M-am uitat la ea și am văzut cum i se umplu ochii de lacrimi.

-E cel mai frumos cadou din lume... familia mea din nou reunita! am spus trăgândo și pe mama, și ne-am strâns într-o îmbrățișare puternica.

-Mi-a fost dor de voi fetelor, a spus tata, pentru a plasa un sărut pe obrazul mamei mele. Ce dulce. M-am desprins din îmbrățișare și imediat am zis, -Tată, vrei să vezi camera mea?

-Sigur! 

I-am luat de mâna și am urcat pe scări, până la ușa camerei mele. -Ești gata? l-am întrebat și el a dat din cap afirmativ. Apoi, am deschis ușa dezvăluind ceea ce e ascunzătoarea mea din totdeauna. Foi împrăștiate peste tot, computerul pornit și haine aruncate pe jos care formează un 'drum' pana la micuța încăpere atribuita garderobei mele, arata lumii ceea ce eu sunt cu adevărat și nu îmi e rușine să îmi arat la nimeni camera în statul asta. -Isabella, te-am rugat sa iti faci ordine in camera! mi-a spus mama, jenata de mizerie. Dar ea e  singura care a observat, pentru că tatăl meu s-a dus direct în pat și s-a aruncat peste, închizând ochii și trăgând aer în piept.