Marck văzuse fața mea îngrijorată și ma petrecut pînă la scară și ma sărutat în semn de noapte bună.
Deschizînd ușa o văd pe mama pe canapea plină de lacrimi,nu știam ce să fac,cum să reacționez,cum să o eau,ce să o întreb---eram confuză...
Mă apropii de ea încet,mă așez pe canapea,o îmbrățișez finuț și îi șoptesc lin la ureche:
-Mami,spune-mi te rog ce sa întîmplat..
Așteptam un răspuns mai puțin cutremurător,dar uite ca acest răspuns ma lăsat fără cuvinte.
-Bunica,bunica ta ea...nu mai este...a sunat Doamna Nathalie...a zis că a avut un atac cerebral și medicii nu au putut-o salva...
Minunat,ce pot spune...pur și simplu am rămas fără cuvinte,nu știam ce să răspund,ochișorii erau plini de lacrimi și nu mă puteam controla...dar dintr-o dată îmi stăpînesc lacrimile și emoțiile,o îmbrățișez pe mama și îi zic:
-Nu pot să cred un asemenea lucru,hai să mergem să ne facem bagajele trebuie să mergem la țară...stai ... tata?el unde e?el știe? l-ai sunat?
-Sigur că l-am sunat,ajunge și el în 20 de minute...Elizabeth mi-e frică...
-Mamă nu trebuie să îți fie,noi familia ta suntem lângă tine...
Mă calmez singură pe mine,cu toate că nu puteam accepta asta trebuia cumva să o liniștesc pe mama,trebuia să fie mai calmă pentru că are 2 inimioare ce bat în corpul ei...
Făcusem bagajele,încuiasem casa,mă suisem deja în mașină și primesc un telefon,era Marck mă întrebase ce sa întîmplat ,îi explicasem totul așa cum e și el mi-a zis că o să fie lângă mine la înmormîntare.
Am ajuns acolo,am intrat în casa bunicii și pur și simplu ma-m prea emoționat și mi-am pierdut cunoștința...
Ai mei mau ajutat și mi-am venit în pielea și corpul meu ...
Mi-am deschis bagajul,mi-am luat blugii mei negri,cămașa neagră și evident batistuța mea neagră...analizînd casa am observat o poză cu mine și bunica pe cînd avem 5 anișori..
Ma-m stăpînit și am început să fac treburile care trebuiau făcute.Trecu-se noaptea,iar dimineața pe la ora 8:30 pe poartă a intrat....
