Lethal Game

Capitolul 1

O briză de aer rece m-a străpuns până în măduva oaselor. Am deschis ochii și am privit în jur. Era întuneric. Nu am putut să disting prea multe lucruri , știam doar că eram înconjurată de copaci înalți cu frunzișuri dese.

M-am ghemuit lângă niște tufișuri uscate încercând să mă încălzesc. Eram desculță și abia îmi mai simțeam picioarele. 

Am smuls câteva bucăți de mușchi care creșteau pe o piatră din apropiere și le-am așezat încercând să fac un culcuș.

Era liniște deplină. Singurul sunet pe care îl puteai auzi era foșnetul vântului care sufla printre frunze. Am stat liniștită preț de câteva minute încercând să găsesc o activitate care să mă distragă de la orice sentiment de frică care mă încerca în acel moment.

Însă , dintr-odată liniștea a fost întreruptă de un piuit sâcâitor. Am căutat cu privirea locul de unde putea să vină sunetul , când după un trunchi de copac am zărit o siluetă ciudată ce se apropia de mine.

Avea picioare și brațe lungi terminate cu degete sub forma unor lame. Nu avea ochi iar din gură îi ieșeau colți de pe care se prelingea un lichid negricios.

Nu am stat prea mult pe gânduri și am luat-o la fugă încercând să găsesc un loc unde să mă ascund. Vântul sufla prin găurile rochiei mele zdrențuite trimițând fiori de gheață în tot corpul. Inima îmi bătea cu putere încât simțeam că în orice moment putea să-mi iasă din piept.

Nu îndrăzneam să privesc în spate. Am continuat să alerg până când, la un moment dat, am simțit cum ceva îmi străpunge piciorul. Am căzut răpusă de o durere sfâșietoare privind cum stropi de sânge înfloreau încet pe pământul din jurul meu.

Am mai apucat să mă târăsc câțiva centimetri , până când vederea a început să mi se încețoșeze. În scurt timp nu am mai simțit , văzut sau auzit nimic.

***

Câteva raze de lumină mi s-au strecurat pe sub gene. M-am trezit într-un cort gigantic înconjurată de rafturi pline cu tot felul de  plante și soluții. Eram așezată pe un pat improvizat din niște bucăți de lemn iar din mâna dreaptă îmi ieșea o perfuzie agățată de un suport metalic. După ce am dat la o parte pătura groasă care mă acoperea, am observat că în jurul piciorului , aproape de coapsă, aveam înfășurat un bandaj. 

Cum naiba am ajuns aici? 

În zadar am căutat ceva familiar prin jur, nu mai văzusem locul ăsta în viața mea. Am scos cu grijă perfuzia și am șchiopătat până la ușa cortului. Afară, mai multe corturi erau așezate unul lângă altul formând un cerc. Lângă unul dintre ele un grup de băieți păreau că discută ceva. Probabil ei puteau să îmi ofere niște informații despre modul în care am ajuns aici. Am înaintat puțin către ei, când din senin am simțit cum piciorul îmi cedează și mă prăbușesc.

- La naiba! am înjurat încet.

În mai puțin de două secunde băieții au format o barieră în jurul meu. Toți se holbau la mine fără a scoate vreun sunet. Deja începeam să mă simt ciudat.

-Ăăă.. la ce vă uitați așa?

-Ești... fată...

-Josh , încetează frate! O sperii. Mergi mai bine și anunță-l pe Aiden că s-a trezit.

Cine naiba este Aiden? Și de ce să îl anunțe că m-am trezit? 

- Hei, păpușă, lasă-mă să te ajut. Puțin din Carl și o să te simți mai bine! a rostit unul din ei arcuindu-și sprâncenele.