Rege al Pădurii

  În acea dimineață umbrită totul a mers pe dos, ceasul a sunat prea târziu, mașina mamei sale era stricată și afără se ducea un război greu între cer și pământ în care norii bombardau cu proiectile lucioase, încercând să străpungă scoarța terestră, iar pădurile și orașele nu puteau face altceva decât să stea pe poziți și să se apere. Singura umbrelă din casă era la sora lui mai mică, așa că Eduard a fost nevoit să meargă prin mijlocul cumplitei bătălii fără niciun fel de apărare, înarmat doar cu speranța că va ajunge la timp. Din cauza întârzierii băiatul a fost nevoit s-o ia pe scurtărtură, prin mijlocul pădurii care despărțea casa lui de oraş.

Până să ajungă la intrarea în pădure era deja ud până la piele și tremura din toate încheieturile, iar bătălia se înteți transformându-se într-o furtună înspăimântătoare. Ciudat era că doar deasupra pădurii năvăli această izbugnire bruscă a vremii, șuvoaie întunecate de nori coborâră până la nivelul copacilor, pătrunzând ușor printre ei. Era prea târziu să se întoarcă pe traseul din oraș, așa că intră în adâncurile pădurii furioase, mistuită de spiritele unui vânt zgomotos. Ramurile arborilor imenși se unduiau într-un dans fantomatic, împreună cu urletele furtunii alcătuind un peisaj sinistru. Băiatul simțea cum spaima i se furișa prin corp și încercă să o alunge în timp ce își spunea să se grăbească să iasă din această pădure întunecată și bântuită. Își aminti de legenda pe care o citise într-o carte de la bibliotecă, cum că prin această pădure cotrobăie un vrăjitor bătrân care îi sperie pe trecătorii nepoftiți pentru a-i apăra pe copiii nopţii, magicienii, care locuiesc în inima acestei păduri. Își alungă această amintire din cap și continuă să străbată cărarea oricum abia vizibilă din cauza ceții ce s-a lăsat. La un moment dat cerul de deasupra întinderi de copaci fu brăzdat de niște dâre zimțate, asemănătoare unor bări de lumină, care se izbeau de copacii înalți înegrindu-i și fărâmițându-i. Băiatul începu să alerge cât de rapid îi permiteau picioarele, trecând în viteză printre trupurile amorțite ale copacilor, fiind acompaniat de bubuiturile asurzitoare căzute din cer. Crengile joase îi răneau fața în timp ce sărea printre ele și încerca să nu se împiedice de rădăciniile groase presărate pe solul alunecos. Un pocnet asurzitor răsună de deasupra lui făcându-i urechile să țiuie, iar cerul bubui într-o lumină orbitoare exact când Eduard se uită spre el. Privirea i se întunecă brusc după care reveni cu o sumedenie de stele verzi care îi îngreunau drumul. Piciorul i se agăță într-o rădăcină care străbătea solul ca un șarpe ce își urmărea prada, iar băiatul căzu la pământ rostogolindu-se până se opri într-un copac cu trunchiul gros. Stătea amețit pe jos și privea buimac spre abisul negricios ce se întindea printre coroanele copaciilor, pregătit să sfâșie fiecare trup împietrit de vreme care zăcea în perimetrul lui și să străpungă fiecare părticică din sol cu picurii lui indistructibili. Se ridică încet din cauza dureri din picior și se întoarse cu fața la arbustul uriaș, îndepărtându-se în timp ce-l privea. Ajunse la doar trei metri de el când un fulger orbitor se izbise puternic de copac și îl aruncă pe tânăr la alți câțiva metri depărtare. Eduard se ridică buimac și încercă să fugă de acolo, dar încremeni pe loc când se uită la copacul trăznit. În loc ca acesta să fi fost înegrit sau în flăcări din cauza impactului, era teafăr și nevătămat, înconjurat de un câmp de electricitate, presărat cu sclipiri magice din loc în loc, oferind o imagine stranie și mirifică în același timp. Băiatul, în loc să simtă spaima și teama cuprinzându-l și îndemnându-l să plece cât mai rapid de acolo, simți o atracție neobișnuită spre fenomenul nemaiîntâlnit, care îi spunea să meargă la copac și să îl atingă. Iar puștiul, cu tragere de inimă, făcu întocmai. Se apropie de el și îi dădu roată încercând să își dea seama ce se întâmpla. Văzu cum elecricitatea înconjura trunchiul și coroana copacului apărându-l de alte incidente. Fără vreo atenționare un alt fulger brăzdă cerul întunecat luminându-l și îndreptându-se spre arbustul magic, de care se izbi din nou. Lumina rezultată de impact fu explozivă, afectându-i văzul lui Eduard, care ridică brațele și le puse la ochi, așteptând să fie aruncat iarăși la pământ. Dar acest lucru nu se întâmplă, uimit își puse mâna paravan la ochi și se uită spre copac. Ușoara sclipire de dinainte se intesifică, iar acum strălucea incandescent luminând prin întunericul din jur. Adoleșcentul întinse mâna spre trunchi, dar fu oprit la un milimetru distanță de el. O altă mână, bătrână și zbârcită, i-o ținea pe a lui. Își ridică ușor privirea pe antebrațul, apoi brațul acoperit cu un material negru al persoanei care îl oprise. Ajunse la capul acesteia, dar nu-i putu văzu chipul ascuns sub o glugă neagră și imensă.