Impotriva destinului- 7 ore

Prima ora

    Sunt in aceasi camera de spital complet alba, camera atat de familiara incat am inceput sa cred ca aici este camera mea. Aici mi-am trait mare parte din viata luand medicamente, facand analize, de ce? Fiindca Dumnezeu a zis sa ma nasc cu o problema grava la inima.
   Langa patul meu, cu fata pe cearseaful alb statea mami varsand lacrmi amare. De ce? Fiindca in urmatoarele sapte ore, daca nu primesc o inima compatibila, inima mea actuala va inceta sa mai bata. Tati era afara, pe hol, certandu-se cu doctorul care ar trebui sa ma salveze. Ar trebui...
   Ochii mi-au devenit un ocean de tristete si furie. Nu mai stiu nimic, nu mai cunosc nimic, decat sentimentul de frica. As vrea sa plang, sa ma descarc, dar nu o sa fac decat sa o intristez si mai tare pe mami. Vreau castig odata pentru totdeauna aceasta lupta care pare infinita. Gandul ca o sa mor e infricosator. Ma sperie faptul ca nu o sa se gaseasca o inima potrivita. Mi se face pielea de gaina cand ma gandesc... dar nu vreau sa mor! Desi sunt parca blocata si nu imi mai aduc aminte nimic din viata mea inafara de cuvintele cutremuratoare ale doctorului, vreau sa cred ca sunt o luptatoare si ca nu o sa renunt niciodata.