Eşti un psihopat

I

Oraşul aglomerat îi împînzea mintea cu gînduri frumoase. Emily mergea spre cafeneau de la colţul străzii, unde urma să se întîlnească cu Fillip.
  Intră cu siguranţă în încăperea îmînzită de un uşor fum de ţigară. Continuînd să meargă simţea un miros de cafea înnăbuşitor. S-a aşezat la o masă din mijlocul cafenelei, unde obişnuia să stea.
   Peste cîteva clipe alături de ea s-a aşezat un tînăr bine-făcut, cu un corp sportiv. Părea un model, deşi era îmbrăcat simplu şi elegant în acelaşi timp.
-Salut, sunt Fillip. Nu am putut să trec pur şi simplu pe lîngă tine.
-Emily, încîntată de cunoştinţă !
  Deşi dorea să stea în linişte sorbindu-şi cafeaua amară, era foarte fericită de noua cunoştinţă.
-Cu ce te ocupi, Fillip ?
  Pe faţa tînărului s-a citit parcă o nelinişte, era într-un fel intimidat de această întrebare. Dar totuşi nu ezită să răspundă.
-Păi.. sunt student.
  Nu dorea să continuie discuţia, se simţea jenat, ascundea ceva de care se temea singur.
-Emily, trebuie să plec, lasă-mi numărul tău şi ne întîlnim zilele acestea.
Ieşi în grabă din cafenea şi peste un minut nu-l zărea nici pe fereastră. 

Fillip se aşeză în faţa oglinzii şi îşi aprinse o ţigară. Îi plăcea să fumeze, doar pentru că se ura pe sine şi-şi dorea moartea.
-Salut, spuse el.
-S-a întîmplat ceva ?
  Vorbea cu oglinda, dar ce era straniu e că el spunea ceva, iar cel din oglindă îi răspundea cu totul altceva.
-Da.. nici nu ştiu cum să-ţi spun.. cred că m-am îndrăgostit.. şi o să o ucid.
-De ce ai face una ca asta ? Nu poţi, pentru ce ? Gîndeşte-te la consecinţe.. şi apoi ce motiv ai avea să faci una ca asta ?
-Sunt un psihopat, nu pot altfel.
-Poţi, nu te minţi singur pe tine. Crezi că te cunoşti aşa bine ? Crezi că tu şi lumea din jurul tău sunt aşa cum crezi, dar nu e aşa. De ce complici tot ?  Nu poţi duce o viaţă normală, fără astfel de gînduri ? Mă enervează prezenţa ta în mine. Mă irită viaţa ta, doar pentru că crezi că fericirea ţi-o creezi singur. De ce crezi că dacă vrei ceva, tot Universul va lucra ca să-ţi aducă ce doreşti ?
  A lovit cu pumnul în oglindă şi a distrus orice conversaţie. A îmbrăcat o mănuşă neagră de piele peste mîna însîngerată. S-a ridicat de pe scaun, camera era plină de fumul de ţigară. A pornit spre uşă, iar sunetul de cioburi sparte răsuna în toată casa. Ieşi grăbit pe uşă. Era îmbrăcat în cămaşa lui bună, atît de albă încît strălucea sub lumina felinarelor. Văzîndu-i cravata albastră nici n-ai fi spus că are de gînd să ucidă.
Scoase telefonul din buzunar şi sună la numărul care i l-a dat Emily.
-Salut, Emily, sunt Fillip.
-Hei, salut !
-Ce zici să ieşim ?
-Nu am planuri pe azi, aşa că n-aş avea de ce să refuz.
  A pornit spre locul întîlnirii. Mergea grăbit, de parcă era obsedat să ucidă persoana pe care o iubeşte.
-Să mergem într-un loc unde nu-s oameni, am nevoie să-ţi spun ceva...
Era speriată într-un fel, dar asta o excita.
-Uite, mi-ai plăcut din prima, pot spune că m-am îndrăgostit de la prima vedere. Şi totul ar fi bine, dar am o altă problemă. De mic am observat că am ceva diferit de ceilalţi oameni, sunt parcă nebun, nu-mi pot dicta ce să fac, altcineva îmi ordonă. Mereu toţi îmi spuneau că sunt un psihopat, doar pentru că eram diferit, gîndeam diferit. Şi într-un moment a început să-mi placă. Îmi plăcea să fiu un psihopat, să se teamă toţi de mine.
  Fillip a pus uşor mîna îmbrăcată în mănuşa de piele fină pe faţa ei. Ea era speriată, nu ştia ce să facă, dorea să fugă, dar îi era frică. Simţea cum mîna lui o apăsa tot mai tare şi mai tare. Aceasta a început să coboare lent spre gîtul fetei. Fillip a ridicat şi a doua mînă şi a început s-o gîtuie. Aceasta era speriată, dar continua să fie excitată. Din ultimele sale suflări, a şoptit:
-Eşti un psihopat.
În cîteva clipe, aceasta a căzut. El zîmbea, o privea şi zîmbea.
-Ai dreptate. Sunt.