Never let me go

Ea e speranța

      Privid visător cu ochii negri contemplativi, se scărpină în cap neştiutor şi căzu în gânduri îndepărtate. Obsedat de gândul că fata nu este acum lângă el, că nu știe cum o cheamă sau cine e. Știe doar că lumina se oprește în ochii ei, deoarce îi confundă cu cerul, că ochii ei albaștrii l-au cufundat într-un vis senin.

    Matt își amintea limpede de momentul în care îi simțise umărul, linia șoldului, respirația caldă amestecată cu mirosul părului parfumat, momentul în care fu ispitit să-i strecoare mâna pe sub bluza subțire.

  - Ai venit acasă! zise ea prostește din buze scuturate de convulsii senile.

  - Am venit, spuse tânărul plictisit, ascunzând asprimea vorbelor departe de femeie.

   Îl conduse către vechea cameră și intră în ea. Era o odaie semiobscură, un aer stătut zăcea de mult timp captiv între cei patru pereți.Femeia smulse draperiile și lăsă loc luminii albe a dimineții. Un paianjen, speriat de vibrația neașteptată a  aerului, își dădu drumul pe un fir în dosul unei perdele de dantelă.  Mirosul caracteristic al camerei deșteptă toate amintirile lui Matt. Tase un sertar al raftului prăfuit și își aruncă încărcătorul. Privii ecranul telefonului care pâlpâia, dând semnalul de alarmă, anunțând faptul că a rămas fără baterie. Acasă la sat, nu e prea ușor, dar această vacanță îi va face bine.

   În această casă cu noțiunea timpului alterată trăiau părinții lui, mama care rămase văduvă și un bărbat necunoscut pentru Matt, deși nu mai fusese de patru ani, nu își putea aminti chipul bărbatului ce îl întâmpinase în poartă, cu un zâmbet larg și mincinos.

  - Puiul mamii, ce ai vrea să mănânci în după-amiaza asta? îl prinse de obraz și îl strânse până se înroșii.

   Matt nu îi răspunse, în măsura în care el arăta repulsie față de dulcegăriilematerne ale unei bătrâne cu care nu utea avea  nici o comunicare sufletească.

  -  Încetează să te porți cu mine de parcă aș avea jumătate din vârsta pe care o am, nu mai sunt puiul tău și nici micul copil pe care îl puteai fraieri, am crescut, acum te rog să mă lași în pace, strigă rece către mama sa.

  Femeia era înmărmurită, tresărea lividă la fiecare gest al copilului său, sfâșiată de dureri lăuntrice. Părăsi camera lăsând în spatele ei un parfum de cireșe coapte. În urma femei, intră o altă noblețe de femeie, cu obrazul ce semăna cu un măr prea rumen pe dinafară și acru pe dinăuntru, în colțul pleoapelor prea lungi tremura o sfială vinovată. Părul negru îi era împletit  în două cozi groase în jurul capului ca la fete și fața îi era prea roșie și arzătoare. Păși tăcut, plecânduși molatic pleoapele și ștergânduși cu limba buzele cărnoase. În spatele ei apăru mama lui Matt, cu o batistă în mână.

  - Ea este Otilia, te va duce la fiica ei să o înveți scrimă, că asta voiai să faci în vacanța asta.

   Atunci o sclipire se adânci în ochii băiatului. Privi ochii senini ai femei și îi asemănă cu ai fete din tren. Mare fu uimirea lui când observă o semănare și la buzele perfect conturate ale femeii.

  -Sunt de acord, spuse după câteva momente de ezitare.

   Trecură prin sat, clocotul infernal al gurilor îl irita de moarte. Făcu slalom printre zecile persoane ce-și vindeau marfa în târg. Un puști fugi și se trânti în Matt murdărindu-i pantalonii de trening de noroi. Un mic surâs inocent de satisfacție apăru pe fața femeii. Continuară un drum lung și obositor până ce ajunseră la casa mare și curtea înflorită în care voia numaidecât să intre, să se edifice. Soarele se lăsa obosit sub aripa câmpiei alăturate.

 - Mâine îți fac cunoștință cu fiica mea, e tare nerăbdătoare să te cunoască, spuse Otilia apărând ca o felină în pragul camerei în care îl lăsase.

 - Sunt la fel de curios ca și dânsa, zâmbi emefer bărbatul.