Teatrul Fermecat

Capitolul 1

     Anastasia se plimba prin teatru, cercetând fiecare loc. Până acum descoperise că în camera costumelor se afla o mașină de cusut veche de vreo treizeci de ani și... Cam atât.
     Când își întrebă unchiul, Daniel Ross, actualul director al teatrului, dacă poate explora și a doua sală a teatrului, care a fost închisă acum patruzeci și cinci de ani, i-a zis că da. (Unchiul Daniel nu era un adult serios deloc.)
    Anastasia fugii fericită spre sală.  Ușa se deschise cu un scârțâit lung "Unchiul Daniel ar trebuii să facă ceva în legătură cu balamalele ăstea" se gândi Anastasia.
     Imediat ce intră, un miros de... Vechime, căci altfel nu pot să-l descriu. Anastasia intră încet, pe vârful picioarelor. Singurul zgomot era cel al lemnului șubred care forma podeaua. Anastasia se uită în jur și începu să cerceteze pe sub scaune, după cortine, peste tot. Nimic. Absolut nimic. Când își pierdu speranța, o voce masculină și cinică se auzi:
     -Nu știam că copiii au voie aici... Ce cauți?
     Anastasia îngheță. Fiecare firicel de determinare și curaj dispăru. Deodată, își dadu seama că sala asta ar fi trebuit să fie goală. Fetița spuse cu o voce superioară și răutăcioasă:
     -E teatrul familiei mele. Dar tu ce faci aici? Ești un fel de om al străzii? De cât timp trăiești aici? Cum te-
     -Ascultă fetiță, eu nu sunt un om. Eu sunt un motan. Și trăiesc aici de 2 secole.
     -Nu, ești un om cu câteva probleme mintale.
     Deodată luminile se aprind. Un miorlăit se aude și un motan negru apare de după cortină. Anastasia se uită la motan și se pregăti să întrebe vizitatorul dacă motanul era prietenul lui, dar uită idea după ce vocea, care venea dinspre motan, spuse.
     -Poate am niște probleme mintale, dar cu siguranță sunt un motan.
     Anastasia încremeni, dar zâmbi ușor când își dadu seama că a descoperit ceva magic și a avut dreptate despre problemele mintale.