Still Breathing

Capitolul 3(Oare daca aș muri,cui i-ar pasa?)

Ora de chimie s-a terminat cu greu,si gandul imi era cu miile de voci ce incep pe rand sa vorbeasca sa isi bata joc de mine.
Iesisem din clasa,si imi pusesem caietele in vestiar,gandul imi era la un dus fierbinte.Cand iesisem in curtea scolii tipul nou care inca nu ii stiu numele se saruta cu Sophia,bineînțeles cum facea cu toata scoala.Plecasem brusc nu vream sa isi bata amandoi joc de mine.
Am ajuns repede acasa,facandu-mi dusul pe care l-am visat toata ziua,azi am fost incordata dupa cele intamplate,imi recapitulez toate evenimentele de azi si deja simt cu creierul ar da sa cedeze in orice secunda.
Intru in camera cu gandul de a face ceva si nu am ce face,mama din nou nu este acasa si eu sunt singura,ca intodeauna.Asa ca ma hotarasc sa merg putin afara chiar daca nu prea am mai iesit asa fara motiv,mereu am fost inchisa,si singura prietena pe care am avut-o m-a tradat.Incepuse sa stea cu cei populari din scoala,pana a uitat de mine,iar acum isi bate joc de mine.Nu zic nimic,las sa rada de mine,pot rezista,dar cat?
Oare i-ar pasa cuiva daca as muri?
"Doamne Erika ce intrebare pui,cu siguranta sti raspunsul!!"Da cred ca il stiu.
Nici mamei cred ca nu i-ar pasa nimanui.
In plus am o vaga ideie ca mama are pe cineva,de zile bune cu a mai venit acasa,si mereu imi zice ca sta pe tura de noapte,cat sa o mai cred.
Ma hotarasc sa merg acasa ca se face tarziu.
Ajunsa acasa ,din bucatarie miroase a mancare,asa ca ma duc sa verific si ca sa vezi era mama,gatea.Nu mai stau pe ganduri si ii sar in brate.
-Mi-a fost dor de tine scumpo!
-Si mie!
-Am doua zile libere,asa ca voi sta acasa.
-Super.
-Hai du-te si culcate ca maine ai scoala.
-Noapte buna!
-Noapte buna scumpo.
Mama era in culmea fericirii,ce s-o fi intamplat cu ea?Trebuie sa aflu,und este mama mea cea mai mereu trista si fara vreun zambet pe buze in ultimi ani.
Imi alung gandurile,atunci cand simt ca ploapele mi se fac grele,si adorm.

Dimineata ma vine repede.Ma uit la ceas si vad ca deabia este 7:10.M-am sculat inaintea alarmei.
Ma ridic din pat cu o vaga presimtire ca azi va fi o zi de neuitat.
Ma intrept spre baie,cu gandul de a-mi face un dus lung si fierbinte.
Am coborat timid scarile si am observat-o pe mama care vorbeste la telefon,am decis sa nu o deranjez,dar curiozitatea mea era destul de ridicata,asa ca m-am gandit sa nu imi fac inca aparitia si sa ascult discutia ei.
-Da diseara voi ramane la tine.spune mama in soapta.
-Sigur,fata mea nu stie nimic.
-Nu am degand sa ii spun acum,imi este frica ca se v-a indeparta de mine,o iubesc si pe ea si pe voi.
-Ok mai vorbim,iubitule si eu te iubesc.
Deci...asta este prea mult,mama ea mi-a ascuns ceva in toti ani astia?Deaia explica ca mereu facea ture de noapte.Asa ca nu mai ezit si imi fac simtita prezenta.
-Neata scumpo,spune mama cald si incearca sa ma imbratiseze.
-Scumpo??Ce este cu tine.Turele de noapte erau la iubitul tau mama??De ce nu mi-ai spus?Tu sti cate nopti am dormit singura in casa asta plangand,tu stii cate pastile am luat numai ca sa pot dormi??Sti?Aa da am uitat nu stiai,fiindca erai cu noua ta familie,ai uitat de mine.
-Erika,imi pare foarte rau,dar...
-Nu mai vreau sa aud nimic de la tine esti un monstru ca ceilalți.Cu aceste spuse am plecat la scoala fara sa mai vorbesc cu ea.
Mergand spre scoala ,gandul ma ducea departe de aceasta lume josnica,si ma tot gandeam,ce am facut ca sa merit asemenea soarta,sau aceasta lume care ma uraste,din toate punctele de vedere.Tata a fost singurul care m-a iubit cu adevarat,dar acum el este un înger.Nimeni nu ma va iubi la fel cum a facut-o el vreodata.
Incerc din ultimele forte sa indepartez aceste ganduri care dau sa imi faca o zi groaznica,dar nu reusesc,incerc sa adaug un zambet,dar nu pot,stiu sa lupt,dar atunci cand lupt prea mult,pierd.Prin aceasta numita "Pierdere",atunci cand lupt,chiar daca stiu ca voi pierde.Niciodata nu m-am lasat invinsa,am luptat,dar din pacate la final a ajuns pierderea,pierderea sufletului meu,care a inghetat pe parcursul aniilor,din cauza monstrilor,care candva in numeam" Oameni apropiati".Sufletul meu nu mai emana caldura,nici macar mila nu prea mai emana,doar suferinta si tristete,cand stai sa te gandesti cum ai ajuns in acest hal,si ajungi la congluzia,ca oameni te-au facut cine esti.
M-am trezit in fața liceului,nici nu stiu cum  am ajuns.La intrarea scolii ma indrept spre dulap si trec pe langa Sophia care ma observase.
-Hei tocilaro!spune ea cu extensiile ei de 5m.
Nu ii raspund si plec spre vestiar,cum stiam ziua asta va fi din nou un calvar.Fara sa mai particip la insultele ei josnice.Din vestiar imi iau cateva caiete si carti,si ma indrept spre sala de clasa.
Aveam privirea in jos si nu dadeam atentie la nimic,si deodata simt ca m-am lovit de cineva,nu ridic privirea si ma aplec sa imi iau caietele de jos.
-Imi pare rau.spune un ton masculin care mi se pare cunoscut.Ridic privirea si dau de acei ochii ciocolatii.Nu ii raspund si incerc sa imi adun cartile, insa dau de o mana acelui tip,chiar daca nu stiu cum il cheama si ma uit la el rece,si imi aduc aminte de cuvintele spuse atunci cand i-am dat si eu cartile jos.El ma privea in ochii,foarte intens.Nu simteam nimic,dar parca in stomac ceva misca,era o senzatie ciudata,dar totusi necunoscuta pentru mine.
-Hei,iubitule!resuna vocea pițigaiata a Sophiei.Il ia pe baiat si il saruta mai sa il sufoce.Iar eu privesc scena oribila din fata mea si plec fara nicio urma.
Nathan pov.
Era frumoasa,ochii ei ca ciocolata,cred ca ma pierdusem in ochii ei.Avea privirea rece,insa in ochii observasem o sclipire care stralucea mai sa se stinga.Ii analizasem chipul,parca era ca un inger.Sper ca nu m-a observat ca ma uitam la fiecare particica a ei.Deabia acum observasemcat de frumoasa era fara pic de machiaj,era ca un copil neajutorat.Cand deodata acel moment mi-l strica Sophia,cu vocea ei care imi sparge timpanele,si ma trange intr-un sarut pana nu mai am aer.Nu imi place de ea nu o iubesc,doar am avut aseara o aventura mai palpitanda,dar in rest nimic.
-Ce ai vorbit tu cu tocilara de Erika?
-Ce te intereseaza pana la urma ce am vorbit,hă?
Nu mai zice nimic si pretinde ca nu s-a intamplat nimic,si ma tranteste de fata cu tot liceul de vestiar si ma saruta.Ma incrunt putin,dar apoi imi dau seama cat de dulce poate sa fie gura ei,dar totusi mai dulce ar fi buzele Erikai.Stai tocmai am zis Erika,trebuie sa uit de ea este doar o tocilara,si nu vreau sa imi stric reputatia.
"Ce conteaza reputatia Nathan,atunci cand ai alaturi persoana iubita?Hai sa fim sinceri ca incepi sa o placi pe Erika,nu?Gandeste-te la ochii aia reci cu o sclipire in ei care dă sa se stinga,la buzele ei fine,la chipul fara strop de machiaj,la tot"Se pare ca vocea din capul meu ma contrazice.Nu cred ca imi place de Erika,asta ar fi prostesc,ea este o tocilara.
Uit de ce ma intruma vocea din capul,si ma indrept spre sala de clasa unde am engleza.Ca deobicei intarzi  10-20 de minute si ma asez pentru parerea profesorului despre mine.
-Nathan,poti sa imi spui de ce ai intarziat?
-Nu este vina mea!spun eu zambind in coltul guri.
-Dar cine este de vina pentru intarzierea ta?
-Sophia.
Profesorul isi da ochi peste cap si ma pofteste sa iau loc in banca.
Ca deobicei la engleza locuri libere numai la fete.Ma orientez cu privirea la ce banca sa merg si ma indrept spre banca Erikai,care scria,nu isi intoarse capul sa vada cine e,doar scria,ce frumoasa este.Ce prost esti,nu este frumoasa,este tocilara,de ce m-am asezat eu langa ea?
Erika pov
Simteam ca s-a asezat cineva langa mine dar nu am vrut sa imi intorc privirea,stiam clar cine este.Parfumul lui imi invadase narile,nu vream sa ma uit la ochii lui ciocolati si sa ma pierd.El ma crede o tocilara ca toti ceilalti.Ma prefaceam ca scriu,desi gandurile ma duceau departe.De ce se asezase langa mine,ca sa isi bata joc de mine,si sa imi spuna cat de mult ma urasete?Nu numai el ma uraste,toata lumea.
Lacrimile imi invadasera ochii nu mai puteam sa ma abtin.Lacrimile imi patasera obraji.Nimeni nu a observat.
Ora de engleza s-a dus cand nu ma asteptam.Incercam sa imi strang lucrurile dar lacrimile m-au invadat,imi doream sa plec acasa.Gandurile ma duceau departe,si nu simtisem ca mana mea era prinsa de cineva.Mi-am intors privirea si am dat de acel Nathan. Dadusem iar de ochii lui ciocolati.
-Vream sa imi cer scuze ca ti-am dat cartile jos.spune bland si se apropie de mine.Ma uitam confuza la el,nu stiam ce sa ii raspund,daca ziceam ceva gresit si apoi radea de mine.
-Nu este nimic.spun simplu si rece,si plec.
Nathan pov.
Am incercat sa ma apropi de ea,dar ea vrea sa plece,ce naiba,chiar atat de dificila sa fie,daca fac asa la vreo fata deja stiu ca diseara am treaba.Insa ea este altfel.
Vream sa o intreb ce are,o observasem in ora ca plangea,caietul ei era ud,insa nu am putut sa o intreb.