Se intampla acum multe veri, intr-un satuc mic din inima Baraganului. parintii mei erau deja oraseni cu acte in regula de cativa ani, insa se mai reintorceau din cand in cand pe meleagurile natale sa-si vada parintii mai batrani cu inca un an. putine lucruri cu adevarat notabile se intamplau in acel satuc uitat de lume. cateodata parea uitat chiar si de locuitorii care isi petreceau zilele in sanul acelor granite imaginare. si totusi…in acea vara calda, ceva a tulburat linistea acelui satuc.
tot timpul mi s-a parut curios faptul ca oamenii batrani vorbesc despre altii, cel mai probabil de aceeasi etate, folosind cuvinte precum “baba” sau “mosul”. aici nu era o exceptie. toti batranii din sat o cunosteau pe baba Rada, de parca ea ar fi fost baba inca de pe vremea copilariei lor. Rada isi pierduse barbatul in razboi si se zice ca desi era o femeie inca frumoasa la vremea respectiva, nici o promisiune venita din partea barbatilor care o curtau nu a reusit sa o induplece sa renunute la hainele vaduvite. probabil ca din momentul in care ultimul petitor a facut cale intoarsa, Rada Codana a fost inlocuita de catre Baba Rada.
abia se luasera cand sotul ei a pornit la razboi, astfel incat dragostea lor nu a fost binecuvantata cu un copil. rada a ramas singura si s-a izolat de prietene si mai tarziu de rude. dupa ce a imbatranit, a fost data complet uitarii, mai ales ca noi si noi generatii de tineri se ridicau de dincolo de gardurile caselor lor, umpland ulitele cu chicote si rasete. doar batranii isi mai aminteau povestea ei trista, iar tinerii o luau drept vrajitoare si ocoleau cu grija casa ei. probabil ca si batranii ar fi uitat complet de ea, daca nu ar mai fi aparut din cand in cand pe ulita, de obicei noaptea, invaluita in straiele negre…si daca nu avea sa se intample curand ceva cu adevarat straniu.
primavara, care simbolizeaza renasterea, revenirea naturii a viata, si, in general, este asociata cu o seama de sentimente pozitive, acea primavara din acel an nu a adus in satul din Baragan decat iz de moarte. prima data s-a imbolnavit Petre, un tanar de numai 27 de ani. deodata a cazut la pat , iar intr-o luna a trecut in lumea dreptilor fara ca vreun doctor sa poata da vreun diagnostic clar. dupa o luna de la moartea lui Petre, a cazut bolnav Ion. si el avea 27 de ani, si el a murit intr-o luna, fara ca medicii sa stie ce a avut. coincidenta era ciudata, mai ales ca nici unul dintre cei doi nu era insurat, in ciuda varstei inaintate, dupa standardele sociale rurale. oamenii din sat au inceput sa-si dea cu presupusul. teorii erau cu zecile, insa unul dintre sateni sustinea ca in perioadele in care tinerii se imbolnavisera, Baba Rada dadea tarcolae caselor lor. nu mai aparea seara pe ulita, in schimb parea ca sta sa pandeasca pe dupa garduri. nimeni nu a luat in seama aceasta teorie, de vreme ce erau altele mai demne de interes. luna urmatoare, tiparul s-a repetat, spre disperarea satenilor, dar mai ales a lui Marin, cel care se imbolnavise la trei zile dupa ce implinise varsta de 27 de ani, care il prinsese holtei inca. acelasi drumuri la medici, ba Marin a ajuns chiar in capitala. nimic de facut pentru el. si-a dat obstescul sfarsit o luna mai tarziu. in sat era deja mare fierbere. cei care stateau sa implineasca varsta fatidica sau o implinisera deja, nu mai stiau prin ce colt de lume sa se ascunda. au plecat care incotro, la rude sau la prieteni indepartati.
acum, analizand satenii faptele, numai ce se ridica alti doi care sustin ca au vazut-o pe baba Rada dand tarcoale casei lui Marin, chiar in perioada in care acesta era suferind. multi dintre cei prezenti erau prea tineri ca sa cunoasca povestea babei in negru, insa un batran aflat la sfat, si-a adus aminte de povestea a celei ce fusese odata, cine mai stie cand, Frumoasa Rada, transformata de tanara in baba. asa a iesit la iveala faptul ca barbatul ei murise la varsta de 27 de ani, in urma cu exact 25 de ani.
in dorinta de a da de capat acestei povesti si mai ales, de a opri sirul deceselor misterioase, satenii aflati la sfat au pornit cu mic cu mare care casa babei Rada, aflata la capatul satului. ajunsi in fata portii, acestia au fost mirati de faptul ca nu primisera niciun raspuns la straigatele lor. vazand ca nu este nimeni care sa le iasa in intampinare, acestia si-au facut curaj si au intrat in curtea neingrijita, invadata de buruieni, si apoi in casa. usa de la intrare nu era inchisa cu cheia, astfel incat a fost suficient sa apese usor pe clanta pentru a se vedea intrati inauntru.
au patruns in bucatarie, insa aici nu era nimeni. si mai curios, parea sa nu mai fi fost folosita de mult timp. au mai intrat intr-o camera saracacioasa, dar nici acolo nu se afla nimeni. asa ca au pornit catre fundul casei, unde mai exista o camera, care se presupunea a fi dormitorul. ca si cea de la intrare, usa era inchisa, insa nu cu cheia. daca ar fi stiut satenii ce imagine urma sa le reveleze deschiderea acelei usi…baba Rada parea ca doarme pe patul ei de vaduva, mare, acoperit cu lenjerie alba brodata su cu multe perne albe. parea ireala, asa cum dormea, in straiele-i negre pe cearceaful de un alb imaculat. dupa ce s-au apropiat de ea, si-au dat seama ca Rada dormea, intr-adevar, insa dormea somnul de veci. parea linistita, aproape frumoasa.
satenii credeau ca au urmat un drum infundat, insa o privire mai atenta a unuia dintre ei, a scos altceva la iveala. pe lavita aflata la picioarele patului se aflau o camasa, un pieptene si o palarie neagra. tatal lui Petru, aflat in incapere, a recunoscut camasa fiului lui, pe care acesta o primise cadou chiar de la el, atunci cand implinise 27 de ani. si tatal lui Marin a recunoscut palaria fiului sau pe care o cumparase tot cu ocazia implinirii acestei varste. stupefiati, au luat cele trei obiecte si au aratat pieptenele familiei lui Ion, care nu a stat pe ganduri sa confirme ca obiectul fusese achiizionat de Ion de la targ, cu putine zile dupa ziua lui.
