Stuck in the past. [H.S. fanfiction]

Capitolul 1

Charlie POV.

Am incercat sa ocolesc oamenii care se puneau in fata mea, continuand sa alerg in jos pe strada. Am pierdut notiunea timpului de cand alerg, fiindu-mi prea frica sa ma uit in spate, prea frica sa ma duc acasa. Stiu ce am vazut.

Repede, m-am strecurat printre oameni si am alergat, intrand in statia de metrou. Adidasii mei faceau scarile ata de alunecoase, cu ficare pas pe care in faceam. Asta m-a facut sa incetinesc putin. Am continuat sa imping oamenii care se bagau in fata mea si incerc sa ma concentrez sa nu alunec. Rapititatea mea,  a fost incetinita si insfarsit puteam sa trag o gura de aer.

Mi-am luat un bilet de metru si m-am oprit in fata liniei de metrou. Buza de jos imi sangera, stiam asta pentru ca  usor, usor a venit in gura, acel gust pe care nu vroiam sa il mai simt vreodata. Inima imi batea atat de tare incat imi era frica ca oamenii sa o auda. M-am uitata prin imprejur. Oamenii care erau in linie, in spatele meu se holbau la mine dar nu le dadeam atenti nici pentru o secunada. Doar trebuie sa ajung in metroul asta.

Mintea mea, dintr-odata s-a gandit la Ellie. Incerc sa mi-o reamintesc inainte de accident. Inainte ca ochii ei sa isi piarda sclipirea. Dar nu pot. Niciodata nu am putut, dupa ce s-a intamplat.

"Domnisoara?" Aud pe cineva spunand, trezindu-ma din gandurile mele, care ma vaneaza. M-am uitat in sus, tinandu-mi respiratia. O doamna batrana cu un zambet cald si cu ochii ingrijorati. Tremuram, i-am dat biletul meu. L-a marcat si intr-o secunda mi l-a inapoiat.  M-am intors repede, incercand sa alerg, pentru a nu pierde metroul dar cineva ma prinde de brat si ma strange mai mult decat este necesar. Am incetat sa mai respir si m-am uitat la bratul lui. Era el, el era aici.

Eram pregatita pentru ce se va intampla. Am fost pe aici inainte cu terapeista mea. O sa il lovesc cu genunchiul intre picioare. Repede, inainte de a mai lua o gura de aer, m-am intors si mi-am ridicat genunchiul direct la tinta, dar el imi da drumul la mana. Mi-am lasat genunchiul in jos, m-am uitat in sus pentru ai vedea ochii si mi-am simtit tot corpul relaxat.

"Uh...ti-ai scapat biletul." Strainul a inghitit in sec, cam speriat de ceea ce avem de gand sa fac.

Am soptit un " Scuze." si am luat biletul din mana lui. Apoi, am alergat, ignorad faptul ca pantofii mei alunecau. Genunchii ii simt din ce in ce mai slabiti in timp ce am alergat pana la linia de asteptare 8. Tinandu-mi biletul ca si cum ar fi ultima mea scapare, am alergat prin preajma sa vad daca el este aici.

Sunete de pasi se auzeau in spatele meu asa ca am fost fericita ca metroul a sosit. Am vazut cum usa se inchide in urma mea si inima mea se mai linistea.  Am deschis gemul si am scos capul, pasgerul de langa mine se uita de parca as fi un animal salbatic. 

Sunt sigura ca aici e ca la dracu. Celalat pasager care a venit in cabina grohaia, am dat un sprint pana afrara din cabina pana am auzit usa inchisa. Respiram greu ca deobicei, ficare pasager se holbau la mine. Nu chiar holbat, orbiti de mine, ca le-am deranjat linistea. Deranjata de tacerea asta, am inghitit in sec si  m-am asezat undeva in spate, punandu-mi mainile pe fata pentru a imi putea pastra respiratia.

" Nu esti cumva una din gemenele Parker? Am citit ceva despre tine acum cateva zile in ziar." cinava a soptit spre mine. M-am uitat in sus observand un barbat cu parul carunt  si cu ochii caprui. Cearcanele de sub ochii lui straluceau de la lumina metroului.

M-am mutat un pic mai departe, intrebarea lui m-a facut sa imi pierd respiratia. Dupa un moment de liniste, barbatul a tusit si si-a dat seama ca nu ar fi trebuit sa intrebe.

" Imi pare rau pentru sora ta. " Insfarsit a spus-o, incercand sa isi repare intrebarea.

Mi-am strans dintii pana am simtit sngele care iese din limba mea, alunecand usor pe buza mea de jos. Nu am nevoie de asta, nu acum.

"E ok. Asta s-a intamplat de mult." Soptesc, ducandu-mi mana la gura incercand sa sterg sangele inainte ca cinva sa observe.

Dupa cateva minute mi-am revenit la normal, simtind cum culoarea fetei imi revine. Mi-am ridicat umerii in sus si mi-am rezemat capul de umerii mei.

Am pierdut notiune timpului de cand stau aici. Sunt inac prea traumatizata incat sa ma misc sau sa fac un pas ca sa ies din metrou asa ca m-am uitat la ceilalti oameni cum ies unul cate unul. Incercad sa ghicesc viata fiecarei persoane care intra in metrou. 

O bloda a intrat si a inceput sa se uite cu subainteles la primul barbat pe care la vazut. Barbatul, parea cumva simpatic. Normal m-as intreba, ei bine de ce inca vorbeste cu ea? De ce ii iroseste timpul? Simplu. Baietii sunt nesimtiti. El doar vrea sa se intanda undeva cu ea fie ca ea ar vrea sau nu.

Urmatorl. Am vazut un cuplu batran care stateau la doaua locuri mai in fata. Ei continua sa comenteze despre un film pe care tocmai l-au vazut si credeti-ma, ei par seriosi.  Barbatul i-a spus femeiei ca ea este cam dusa cu pluta si ea l-a calcat pe pantof. M-am uitat cum el si-a ridicat o spranceana in sus si si-a aplecat capul pentru a se uita la pantof. Imi imaginez ca ei sunt  casatoriti dar ca probabil se urasc unul pe altul mai mult decat se iubesc, dar cumava, acea mica particul de iubire mereu castiga.

Stiu ca s-ar putea uita la mine iar eu usor sa par o fata normala. Nimic iesit din comun; parul maro deschis, ochii culoare carmelelor...

Exceptand.

Exceptand ca obisnuiam sa fim doua....la fel. Si te gandesti ca oamenii ar trece pe langa mine si ar zambi, prbabil crezand ca sunt o fata normala, asa vazadu-ma si inducandu-i in eroare. Ei decid dupa cum arat la suprafata, sau cum vor ei sa fi. Deoarece ce sunt si cum am devenit nu e nici macar aprope de ceea ce cred ei. Cine sunt este doar inaca un secret care in alscund sub acest zambet furat. Oricat de mult imi doresc sa fiu cine cred ei, nu sunt. Ei nu vad sangele permanent care se afla pe mainile mele. Ei nu vad intunericul care imi acopera inima.

Ei sunt complet si vor fi mereu orbi.