A new beginning

Capitolul 1

      Hei, eu sunt Stefana si am 16 ani. Am o sora mai mica Alexandra care este o handicapata si nu glumesc. Noi doua locuim cu ai mei in Braila.
    Dar sa lasam detaliile la o parte. Sa incepem cu inceputul... A fost odata ca niciodata... Nu, ce naiba!!!

     Intr-o zi:
- Alexxxx, scoala-te repede, am intarziat la liceu! tip eu ca nebuna pentru ca s-o trezesc pe sor-mea.
- Inca 10 minute, te rog... mormaie ea cateva cuvinte pe acolo.
- Lenesoooo, scoala-te, daca nu vrei sa ramai acasa azi!
- Exista si optiunea asta? zambeste ea amuzata.
- Nu, acum haide.
- Uhh... ofteaza ea si se ridica din pat.
    Si uite asa incepe o alta zi plictisitoare la noi in familie. Tata ne duce in fiecare zi la liceu. Ca sa intelegeti ea este clasa a 7-a iar eu sunt a 10-a.
    Ador sa ajung la liceu devreme deoarece pot sta sa mai rad cu var-mea si cu Rares pana se suna. Rares este prietenul meu cel mai bun. Ne cunoastem de ani de zile. Nu-mi imaginez viata fara el.

- Neata, le spun colegilor mei cand ajung in curtea liceului.
- Stef, imi atrage atentia Rares, vrei sa mergi cu mine pana in clasa ca sa-mi pot lua si eu banii de pachet?
- Fomistul naibii, rad eu de el. De ce trebuie sa ma tarai dupa tine?
- Pai nu esti tu cea mai buna prietena a mea?
- Mda mereu bagi scuza asta, zambesc eu in coltul gurii fara sa observe cineva.
- Stii ca te iubesc, nu??
- Ce fericire pe mine.
    Cam asa decurge o conversatie normala intre mine si prietenul meu.
    Din capatul holului o vad venind pe sor-mea impreuna cu Anca, ea fiind prietena cea mai buna a sora-mii. Multumesc Doamne ca au aparut si ele in sfarsit.
     M-am dus intr-un final cu Rares la magazin, ca ce puteam sa fac. El de obicei isi da toti banii pe cornuri cu ciocolata. Ma bucur totusi ca face asta pentru ca mereu imi da si mie unul. Ador din toata inima mea cornurile cu ciocolata.

      Perspectiva lui Rares:
     Sunt foarte curios sa vad ce o sa zica cand o sa afle ca am cumparat doar un corn. As vrea sa vad cu moare de oftica. Oricum impart cu ea dar vreau sa-i vad reactia.
- Hei, hei, hei... Deci tu iti iei doar tie mancare? Asa faci? Am venit cu tine degeaba? intreaba ea rosie la fata.
- Gura ma! spun razand. Am rupt o jumatate egala cu a mea si i-am dat-o. Esti fericita acum?
    Ea mi-a inhatat bucata din mana. A inceput s-o manance cu pofta si ,evident, ca la cum mananca ea a ajuns sa fie plina de ciocolata pe fata. Nu m-am putut abtine asa ca am pufnit in ras.
- Ce e, am ceva pe fata? De ce razi ca prostu'? rade ea.
- Nu, nimic, mi-am adus aminte de ceva, evit eu sa-i spun adevarul.

     Din perspectiva Stefanei:
    Ce mincinos e fraierul asta... Si m-a lasat asa murada de ciocolata fara sa-mi spuna ceva. Ce om...
     A trecut si ziua asta. Imediat cum am ajuns acasa i-am spus Alexandrei sa ma lase in pace ca ma duc sa ma uit, la mine in camera, la fratii petarda. Fratii petarda sunt doi vloggeri romani. Normal ca a venit si ea pentru ca da... Si fara sa ne dam seama am adormit...