A new beginning

Capitolul 2

     Din capitolul anterior:
     Fratii petarda sunt doi vloggeri romani. Normal ca a venit si ea pentru ca da... Si fara sa ne dam seama am adormit...

       Ghid despre cum sa incepi o dimineata perfecta:
- Fetelor, veniti putin, eu si tatal vostru avem ceva sa va spunem... țipă mama si ma trezeste.
      Cea mai frumoasa trezire ce pot spune. Mi-am deschis incet ochii, evident, dupa ce am injurat-o in gand. Am trezit-o si pe sor-mea si m-am ridicat din pat. Alex se uita la mine pentru ca nu stia ce se intampla.
- Venim imediat, tipa Alex de rasuna in toata casa.
- Nu e nevoie sa tipi! tipa mama din bucatarie.
- Nici tu! tip si eu apoi incepem amandoua sa radem.
      Ne-am dezmortit si am mers in bucatarie la parintii noștri. Acolo ei pareau foarte seriosi deci urma sa fie o veste rea. Iar o sa rad cand o sa-i vad ca o cearta pe Alexandra. Mereu face ea vreo prostie si ma pune sa-i tin partea, dar pana la urma sunt sora mai mare si o ajut.

- Luati loc, fetelor, spune tata trist.
Noi am luat loc. Eu ma pregateam sa gasesc scuze si motive pro pentru ca sa n-o pedepseasca de Alex.
- Trebuie sa va spunem ceva... Ne vom muta in Constanta. Plecam in seara asta la ora 9, spune mama trista.
- Stati ce? intreb eu confuza.
- Ne pare rau fetelor, dar trebuie sa facem asta, ne mutam din cauza serviciului meu.
- Pai si plecam asa pur si simplu? spune sor-mea nervoasa.
- Hai ca oricum n-aveti ce pierde! zice mama simplu.
- Cum adica n-avem ce pierde? Va bateti joc de noi?
- Trebuie sa ne intelegeti si pe noi... zice tata monoton.
      Eu n-am mai zis nimic. Ce sa spun de sora mea, a ramas efectiv blocata. Am luat-o de mana si am tras-o dupa mine in camera trantind usa in urma mea. Alex s-a trantit in pat si a inceput sa planga. Nu prea stiu cum s-o linistesc...

- Nu-mi vine sa cred! Ce facem cu prietenii nostri? Ador locul asta...
- Stiu Alex dar trebuie sa-l intelegem si pe tata!
- Esti de partea lui acum?
- Cum poti spune asta?! Stii foarte bine ca-mi iubesc prietenii si locul asta la fel ca tine. Dar incerc sa gandesc matur si sa inteleg de ce face asta...
- Acolo nu avem nici un prieten... Ce mai zici acum?
- Iti poti face altii... Nu e sfarsitul lumii...
- Uhhhh... nu ma intelege nimeni... spune apoi se ridica din pat si iese pe usa.
     O inteleg ca este suparata, si eu sunt... Nu-mi place sa o vad trista ca ma face si pe mine sa fiu mohorata. Chiar daca ma enerveaza si-mi ciordeste din lucruri, este langa mine mereu si o iubesc.
      Azi, pentru ca este ultima zi cand vom sta in Braila, o sa ies cu toti prietenii noștri si o sa fie o zi de neuitat. Macar atat sa pot face si eu... Poate o voi inveseli.
      M-am dus la parintii mei in bucatarie ca sa discut cu ei, poate nu trebuie sa plecam chiar azi.
- Chiar trebuie sa plecam astazi? Nu putem pleca maine?
- Nu, draga mea, azi trebuie sa plecam. Am stabilit deja...
- Nu este corect! spun eu foarte nervoasa tipand. Nici nu avem timp sa ne luam ramas bun de la prieteni...
- Duceti-va acum afara, chemati-i si luati-va ramas bun. Nu putem schimba nimic...
- Dar nici nu ati incercat... Ma rog...
Auzind cearta mea cu parintii, Alex vine la mine sa ma calmeze dar cam tarziu pentru ca eu deja eram in camera sunand gasca sa iesim sa le spunem adio.
- Alex, spune-i lui Stef sa se calmeze, ii zice tata Alexandrei. Va fi bine!
- Daa, va fi... spune ea sarcastica.
Alex vine la mine si ma strange tare in brate.
- Mersi ca ai incercat sa schimbi ceva!
- Pentru ce-s bune surorile?! spun eu schitand un zambet pe fata.
    Incepem amandoua sa radem si ii dispar lacrimile din ochi.
- Daca tot e ultima zi, ai de gand sa-i spui lui Rareș ce simti pentru el?
- Ai innebunit? Nu am sa fac asta niciodata, oricum sentimentul nu e reciproc! spun eu intristandu-ma.
- Atunci nu stie ce fata de gasca pierde! spune ea ridicandu-se de langa mine.
- Mersi... spun si o imbratisez.

     Peste o ora:
    Eram afara cu toti prietenii noștri ca sa ne luam ramas bun dar nu aveam curaj sa le spunem. Pana la urma ne-am revenit si am inceput:
- Ne mutam in Constanta! spunem amandoua la unison.
       Nu ne-au crezut dar cand s-au uitat la noi si-au dat seama ca nu glumim. Theea, vara mea, a inceput sa planga si sa ne ia in brate sa ne stranga tare, Anca de asemenea doar Rares ramasese acolo, fara sa spuna nimic.
- Rares? vin si ii pun mana pe umăr iar el iese din transa.
- Scuze, doar ca... Lasa nu e important.
     Il trag umpic mai incolo sa nu ne vada ceilalti. Logic ca Alex ne cauta cu privirea pentru ca e ea si nu ma lasa sa respir.
- Ce s-a intamplat? spun eu putin ingrijorata de reactia lui de mai devreme.
- Nimic, spune el si i se scurge o lacrima din ochi.
- Imi pare atat de rau ca trebuie sa plec! spun dandu-mi si mie lacrimile. Trebuie sa-ti spun ceva important...
- Spune, ce s-a intamplat?
- Eu te plac de mult timp! spun rusinata la maxim apoi ma uit in jos.
     Rareș ma priveste si ma imbratiseaza.
- Stiam de mult asta! Si eu te plac! spune si se apropie de mine. Imi prinde talia cu mainile si ma trage intr-un sarut.
       Atunci incep sa ma simt si mai prost pentru ca acum trebuie sa plec si nu mai pot face ceva...
     Se facuse 8 jumate asa ca a trebuit sa plecam. Inainte sa plecam i-am luat din nou in brate pe toti si am plecat. Am urcat bagajele in masina si am pornit la drum facandu-le cu mana celor pe care i-am lasat in urma...
- Crezi ca totul va fi bine de acum?
- Mereu va fi bine cand vom fi amandoua! spun eu schitand un zambet.
    In sfarsit am ajuns si am dat de...